Măsura luată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava după prăbușirea dronei în apropiere de Solca. Iată până când rămân școlile închise.
O dronă a pătruns joi dimineaţă în spaţiul aerian naţional prin nordul judeţului Botoşani, fiind emis un mesaj RO-Alert pentru judeţele Suceava şi Botoşani. Ulterior, aparatul s-a prăbușit în apropierea localității Solca.
Școli închise în mai multe localități din cauza dronelor
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a fost nevoit să ia măsuri în urma prăbușirii unei drone în apropierea localității Solca în dimineața zilei de joi, 24 septembrie 2026. Astfel, cursurile au fost suspendate în unitățile de învățământ din Solca, Arbore, Botoșana și Cacica până la ora 10:00. Decizia a fost luată în urma unor discuții cu autoritățile.
Ce au transmis autoritățile după ce drona s-a prăbușit în județul Suceava?
„În continuarea informaţiilor transmise privind incidentul din dimineaţa zilei de 24 septembrie, precizăm că ţinta aeriană a evoluat timp de aproximativ patru minute în spaţiul aerian naţional, după care s-a prăbuşit în apropierea localităţii Solca, judeţul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale", a anunțat MApN.
Echipele de intervenţie ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la faţa locului, au securizat perimetrul şi au identificat o dronă de mici dimensiuni, fără incendiu la locul prăbuşirii.
De asemenea, la ora 07:21, un elicopter IAR-330 SOCAT a decolat de pe Baza 95 Aeriană Bacău, pentru monitorizarea situaţiei în zonă. „Situaţia este în dinamică şi vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile", a mai transmis MApN.