Stiri mondene

Starlin, despre experiența Survivor România 2021: „Mi-am dorit foarte mult să ajung în competiție”

Starlin, despre experiența Survivor România
Starlin a vorbit în cadrul emisiunii Teo Show despre competiția sportivă Survivor România! Ce dezvăluiri a făcut războinicul la venirea sa în România?!

Drumul în competiția fenomen „Survivor România 2021” a ajuns la final pentru Starlin, concurentul din echipa Războinicilor. Războinicul Starlin sau Pantera, așa cum mai era el numit de către colegii săi, a ajuns la votul publicului după ce a fost nominalizat de Albert Oprea. Pentru că el a fost concurentul cu cele mai puține voturi, a părăsit competiția Survivor România, lăsând în urma sa foarte multă tristețe. 

Starlin, primele declarații după ce a ajuns acasă de la Survivor România! De ce și-a dorit să participe la această emisiune?! 

Invitat în platoul emisiunii „Teo Show”, Starlin le-a povestit telespectatorilor despre experiența sa în Republica Dominicană, cum a ajuns acolo și cum a rezistat atât de mult timp în jungla aprigă. Mai mult, acesta a ținut să povestească și despre strategiile din competiția „Survivor România”.

Starlin, despre experiența Survivor România 2021: „Mi-am dorit foarte mult să ajung în competiție”

„Mi-am dorit foarte mult să ajung în competiție, au fost câteva colege de la muncă și le-a plăcut și mai ales că Survivor era în țara mea de origine. Soacra mea este bolnavă cu această emisiune și eu mereu rămâneam blocat și mă uitam la toată emisiunea. Oamenii nu știu multe lucruri, ei nu știu ce trăim noi acolo, pentru că sunt foarte multe chestii. În primul rând stai cu 11 persoane pe care nu le cunoști deloc, timp de 24 de ore stai cu acele persoane. Fiecare persoană are un caracter diferit. Sunt momente când îți e foame, nu ai condiții, nu te speli și sunt multe chestii care se adună. Este extrem de dificil”, a povestit Starlin la Teo Show.