Stiri

Simulare BAC 2022 - Calendarul examenelor şi modele de subiecte

Simulare BAC 2022  Calendarul examenelor şi modele de subiecte
[Sursa foto: Facebook ]
Elevii clasei a XII-a intră în linie dreaptă cu pregătirea pentru examentul de Bacalaureat 2022.

 Elevii vor ştii exact care le este nivelul de cunoştinţe în scurt timp, când vor susţine simularea pentru examenul de Bacalaureat 2022. Mai jos puteţi consulta calendarul examenelor, dar şi câteva modele de subiecte.

Când are loc simularea pentru Bacalaureat 2022

 Simulările pentru examenele de BAC și Evaluare Națională se vor susține cu prezența fizică la finalul lunii martie, respectiv la începutul lunii aprilie.

Astfel, elevii din clasa a XII-a vor da simulările în perioada 28 martie- 31 martie, după cum urmează:

- 28 martie 2022 – Simulare proba E a) – Limba și literatura română;

- 29 martie 2022 – Simulare proba E c) – proba obligatorie a profilului;

- 30 martie 2022 – Simulare proba E d) – proba la alegere a profilului și specializării;

- 31 martie 2022 – Simulare proba E b) – Limba și literatura maternă;

- 14 aprilie – afișarea rezultatelor. 

Simulare BAC 2022  Calendarul examenelor şi modele de subiecte

 Rezultatele la simulare nu se afișează public. Ele sunt comunicate și discutate individual cu elevii și părinții. Notele nu se trec în catalog decât la cererea elevului. "Rezultatele obținute de elevii la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2021 – 2022 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adaptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

 Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog", se arată în ordinul de ministru.

Citeste si: Când se termină anul școlar 2021-2022? Vezi când începe vacanța de vară

Simulare BAC 2022  Calendarul examenelor şi modele de subiecte

Simulare BAC 2022. Ce s-a scos din programa de examen

Sunt exceptate următoarele conţinuturi:

Matematică- programa de mate-info 

- Inele și corpuri

- Integrala definită

Matematică- programa de științele naturii

- Inele și corpuri

- Integrala definită

Matematică- programa pentru filiera tehnologică

- Inele și corpuri

- Integrala definită

Matematică- programa pentru filiera pedagogică 

- Sisteme de ecuații liniare: Matrice inversabile, ecuații matriceale;

- metoda Cramer de rezolvare a sistemelor liniare cu cel mult 3 necunoscute

Istorie

- Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu și la începuturile modernității.

- România și concertul european; de la criză orientală la marile alianțe ale secolului XX- cu excepția aspectelor referitoare la faptele istorice desfășurate după 1920 din acest conținut. 

Filosofie

- Teorii politice moderne și contemporane;

- Cunoașterea- Forme de cunoaștere și tipuri de adevăr;

- Adevăr și eroare. 

  Puteţi descărca de aici modelele de subiecte pentru simulările de BAC 2022.