Saveta Bogdan face declarații emoționante de ziua ei de naștere. Artista a împlinit frumoasa vârstă de 78 de ani. Această aniversare nu o găsește la fel de fericită și încrezătoare ca și celelalte.
Cu prilejul aniversării sale, Saveta Bogdan a mărturisit că simte o anumită melancolie în sufletul său, deoarece fiica ei nu a putut să fie prezentă în această zi specială. Totuși, interpreta de muzică populară a găsit alinare în faptul că toți cei dragi s-au gândit la ea și i-au transmis gânduri bune. Solista a dezvăluit că în zilele următoare va petrece timp alături de cei mai apropiați oameni din viața ei.
„Mie îmi vine să plâng... că fata mea e departe și voi mă răsfățați, tot veniți la mine și mă căutați. Mă mișcă chestiile astea, am așa emoții. E foarte greu să fii singur și e foarte frumos să vină cineva și să-ți bată la ușă”, a mărturisit Saveta Bogdan.
Celebra cântăreață de muzică populară spune că în tinerețe nu dădea o importanță așa de mare zilelor de naștere însă acum, că este cunoscută, îi face plăcere că oamenii o recunosc și o felicită de ziua ei, chiar și pe stradă:" În tinerețe nu dădeam așa multă importanță zilei mele de naștere, pentru că atunci nu eram extraordinar de cunoscută. Acum, cum mă cunoaște deja lumea de atâția ani, au început să sune telefoanele înainte de ziua mea, să mă felicite oamenii. Mă simt ca o regină acum, pentru că sunt iubită de toată lumea.", a declarat Saveta Bogdan, pentru viva.ro.
Saveta Bogdan are un adevărat ritual atunci când vine vorba de tenul ei: "Eu la vârsta mea nu am riduri".
Saveta Bogdan se simte în continuare tânără și mărturisește că apelează la diferite trucuri de frumusețe. Multe persoane s-au întrebat cum reușește să se mențină în formă și să aibă un ten perfect la vârsta de 77 de ani. Răspunsul a fost dezvăluit într-un recent interviu acordat de vedeta din folclorul românesc. Solista își menține tenul frumos și îngrijit fără a cheltui foarte mult.Ea utilizează o cremă hidratantă și se demachiază regulat.
În plus, înainte de a urca pe scenă, folosește o mască naturală din gălbenuș de ou și zeamă de lămâie, aplicând-o pe față pentru 10 minute.„Mereu am grijă de fața mea și pentru asta nu fac eforturi financiare mari. Eu la vârsta mea nu am riduri. Tot timpul mă dau pe față cu o cremă plus că în fiecare seară eu mă demachiez ori cu demachiant, soluție, ori cu servețe.
Citește continuarea aici!