Andreea Matei și-a deschis sufletul și a povestit ce a fost nevoită să sacrifice de dragul carierei sale. Tânăra și Rareș Cojoc sunt campioni mondiali la dans sportiv.
Andreea Matei a ajuns în centrul atenției în ultima vreme, după ce Rareș Cojoc, partenerul ei de dans, a divorțat de soția lui, Andreea Popescu. Inițial, în presă au apărut speculații cum că cei doi ar forma un cuplu, însă informațiile nu au fost confirmate. Cu toate acestea, ei continuă să se afișeze împreună și să se dedice pasiunii lor, prin care au obținut o performanță istorică pentru România, mai exact titlul de campioni mondiali la dans sportiv. Iată ce a fost nevoită să sacrifice Andreea Matei de dragul carierei sale.
Andreea Matei, despre sacrificiile făcute de dragul carierei sale
Andreea Matei a povestit, vizibil emoționată, despre sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului de dragul carierei. Ea a recunoscut că pentru o femeie este dificil să-și întemeieze o familie atunci când vrea să facă performanță, dar și că viața ei personală a avut de suferit.
„Eu, sincer, am cam sacrificat toată viața mea personală, care nu are legătură cu dansul, pentru că, în cazul unei femei, este mult mai dificil să-și creeze o familie atunci când face performanță.
Cine este Andreea Matei, partenera de dans a lui Rareș Cojoc?
La vârsta de 30 de ani, Andreea Emilia Matei, originară din București, se mândrește cu un palmares impresionant. Tânăra a obținut anul trecut titlul de campioană mondială la dans sportiv, în cadrul competiției Transylvanian Grand Prix, organizată la Sibiu. De asemenea, ea deține zece titluri naționale, a triumfat în patru mari turnee de tip Grand Slam și ocupă o poziție de top în ierarhia globală a federației WDSF, potrivit viva.ro. Aceasta a absolvit Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, iar de 11 ani este partenera de dans a lui Rareș Cojoc.