
Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la nunta Prințesei Diana cu Prințul Charles, nuntă care a fost urmărită cu sufletul la gură de milioane de oameni din toată lumea. Rochia de mireasă purtată de Prințesa Diana la ceremonia din 29 iulie 1981 a fost creată de designerii David și Elizabeth Emanuel. Ținuta a intrat în istorie ca fiind una dintre cele mai importante: cu umerii largi, cu o trenă lungă de opt metri și acoperită cu perle și paiete.
Cei doi fii ai Prințesei Diana și ai Prințului Charles, William și Harry, și-au dat deja acordul pentru ca rochia de mireasă a mamei lor să fie expusă.
Prințul Willia și Prințul Harry
Nunta Prințesei Diana cu Charles, detalii neștiute
În cadrul unei ceremonii urmărite de 750 de milioane de oameni la televizor, Diana Spencer, în vârstă de doar 19 ani, i-a spus „DA” Prințului Charles, bărbat cu 12 ani mai în vârstă, dar de care s-a îndrăgostit iremediabil. În timpul jurămintelor de nuntă, Prințesa Diana a refuzat să pronunțe tradiționalul cuvânt „ supune” din
fraza „ S ă te iubesc, să te prețuiesc și să mă supun, până când moartea ne va despărți”, fapt care a stârnit foarte multe controverse la acea vreme.Spre surprinderea tuturor, printre invitații la nuntă s-a numărat inclusiv amanta Prințului Charles, Camila, femeia de care a fost îndrăgostit pe toată perioada mariajului cu Diana. Prințul Charles avea o relație cu Camila înainte de a se căsători cu Diana, dar nunta dintre cei doi nu a fost acceptată de Casa Regală la acea vreme, iar Charles nu a avut altceva de făcut decât să trăiască o viață nefericită alături de Diana. Fiind un cuplu regal, divorțul celor doi nu era permis, așa că Prințul Charles a putut, în sfârșit, să se căsătorească cu Camila abia după moartea prințesei Diana.
În anul 1997, Prințesa Diana și-a pierdut viața
Potrivit surselor, în momentul când încerca să fugă de paparazzi, Prințesa Diana a fost victima unui accident. Episodul nefericit a avut la Paris, ea aflându-se într-o mașină cu mulți cai putere, iar viteza cu care șoferul circula pe străzile din Paris fiind de aproximativ 200 km/h. Bărbatul a pierdut controlul volanului într-un tunel și în urma impactului puternic, Prințesa Inimilor a murit lăsând foarte multă suferință în urma ei.