Codruța Filip și Valentin Sanfira au decis să meargă pe drumuri separate. Iată unde a plecat îndrăgitul artist după ce s-a aflat despre divorț.
Colegii de breaslă și apropiații au rămas în stare de șoc după ce au aflat despre divorțul dintre Valantin Sanfira și Codruța Filip. Îndrăgita artistă a fost cea care a făcut anunțul neașteptat, lăsând să se înțeleagă că decizia a fost luată de comun acord la începutul anului. După câteva zile, soțul ei a plecat din țară. Iată cum s-a postat acesta în mediul online, dar și cum au reacționat internauții.
Unde a plecat Valentin Sanfira după ce s-a aflat despre divorț?
Valentin Sanfira s-a arătat surprins atunci când a aflat despre declarațiile făcute de Codruța Filip cu privire la divorțul lor. Chiar dacă subiectul a fost intens discutat în presă și în mediul online, artistul nu s-a lăsat doborât, ci a continuat să se concentreze asupra carierei, participând la diferite concerte.
„Puțin arogant și cu nasul pe sus comparativ cu ea …o moldoveancă frumoasă, sociabilă, bine crescută și ambițioasă pe care ai pierdut-o datorită ție”, a fost mesajul pe care i l-a lăsat o urmăritoare. Alte persoane i-au luat imediat apărarea artistului în secțiunea de comentarii. „Nu mai găsește Codruța soț care să o iubească la fel”, „Ești un om cu suflet mare Bunul Dumnezeu să-ți dea sănătate și succes in tot ce îți dorești în viața. Nu răspunde răutăților”, „Nu trebuie să fie judecat, doar ei cunosc adevărul. Este greu și pentru unul și pentru celalalt”, au scris acestea.
După ce s-a fotografiat la Turnul Eiffel, în „Orașul iubirii”, Valentin Sanfira și-a luat urmăritorii prin surprindere cu o altă postare. El s-a filmat la sala de sport.
Codruța Filip a făcut anunțul despre divorț
Codruța Filip a fost cea care a vorbit public pentru prima dată despre divorț. Ea a explicat că decizia a fost luată de comun acord la începutul anului.
„Da, ne-am despărțit la începutul anului. Am decis că este cel mai bine să mergem pe drumuri separate. Nu mai formăm un cuplu, tot ce pot să spun este că mergem mai departe, cu respect reciproc unul față de celălalt.