Actrița Monica Davidescu a mărturisit că de-a lungul timpului viața a supus-o mai multor provocări.
Monica Davidescu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe și se bucură de o carieră la fel de prosperă ca cea a soțului ei, Aurelian Temișan. Pe lângă cariera de succes pe care o are, ea este și mamă și soție. Deși este mereu veselă, puțini știu însă că zâmbetul ei ascunde multe drame. Artista a mărturisit că viața ei nu a fost mereu roz, ea a pierdut o sarcină și a rămas fără mamă la doar 3 ani.
Drama prin care a trecut Monica Davidescu
Monica Davidescu și Aurelian Temișan formează un cuplu de mai bine de 27 de ani, ei au împreună o fiică minunată, pe nume Dora, iar viața cunoscutei actrițe este demnă de scenariile de film. Ea a mărturisit recent că a trecut printr-o mulțime de bucurii și greutăți până în prezent.
Mama Monicăi Davidescu a murit când ea avea doar 3 ani
Monica Davidescu a trecut prin momente cumplite în copilărie, mama ei s-a stins din viață atunci când ea avea doar 3 ani și a rămas în grija bunicii din partea tatălui. ” Pe mama nu am cunoscut-o, a murit când eram prea mică, dar i-am proiectat imaginea undeva deasupra, în Cer, și am simțit că a fost întotdeauna lângă noi – cred că icoana cu Maica Domnului a înlocuit în general imaginea mamei adevărate. Nu îmi amintesc trăsăturile ei, trebuie să dau credit unei poze, pentru că nu îmi găsesc o imagine reală printre amintiri, cu excepția celei în care era în coșciug. Însă de fiecare dată când înțelegeam pe deplin un lucru, în fiecare etapă a vieții, aveam senzația că beculețul s-a aprins peste noapte datorită mamei.”, a mărturisit, cu ceva timp în urmă, Monica Davidescu, pentru Libertatea.