Andreea Antonescua făcut dezvăluiri despre relația cu Andreea Bălan. Iată ce spune artista despre colega ei.
în 1998, Andreea Antonescu și Andreea Bălan au înființat trupa Andre, care a fost timp de trei ani una dintre cele mai în vogă trupe de la acea perioadă. În perioada lor de glorie, cele două artiste au avut câștiguri uriașe, fiind solicitate să susțină numeroase concerte. Se pare că celebritatea la o vârstă atât de fragedă era extrem de greu de gestionat, iar din această cauză au apărut frustrări, supărări şi chiar certuri. Au fost ani de zile în care nu și-au vorbit, timp în care s-a speculat mult pe fondul relației dintre ele, însă Andreea Antonescu a făcut lumină în ceea ce privește acest lucru. Astfel, ea a dezvăluit că în ciuda tensiunilor, și-au fost aproape una alteia în momentele importante. De asemenea, cele două au petrecut mai mult timp împreună și în aventura pe care au avut-o în competiția „America Express”.
Andreea Antonescu și Andreea Bălan, momente unice împreună în America
Una dintre cele mai emoționante probe este cu siguranță cea a scrisorilor, în care membrii echipelor își pun pe hârtie gândurile referitoare la colegii lor. Andreea Antonescu și Andreea Bălan și-au spus cele mai frumoase cuvinte venite din suflet. Cele două au devenit foarte apropiate, la fel cum erau în adolescență.
Au trecut peste 20 de ani, iar ele se înțeleg tot mai bine.„Ne-am emoționat, noi am plâns în momentul în care am auzit cuvintele Andreei și ea a început să plângă. La mine, nici nu pot să zic că au fost niște cuvinte.