Un bărbat s-a revoltat după ce a fost nevoit să plătească o sumă mare pentru trei ore cât a stat cu mașina în parcarea Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca.
Fratele unei paciente care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Cluj-Napoca a publicat chitanţa primită pentru o taxă uriaşă de parcare plătită pentru trei ore.
„Rușine, nu am fost acolo în vacanță! Am și chitanțele de parcare. E nebunie! Aviz amatorilor”, a declarat Marius Docea.
De asemenea, clujeanul acuză că sora sa, care a ajuns la spital cu o rană gravă, a fost operată de un medic rezident pentru că medicii specialiști au refuzat să vină la spital.
„Am ajuns în UPU unde practic nu aveați chirurg pe chirurgie plastică.
Reacţia Spitalului Judeţean Cluj-Napoca
Ca urmare a apariției în presa locală a acestor informații, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență au reacționat.
„În ceea ce privește parcarea, datorită faptului că accesul ambulanțelor, a mijloacelor de intervenție aparținând ISU și a mijloacelor auto care asigurau aprovizionarea spitalului se făcea cu mare dificultate a fost nevoie de reglementarea parcării în incinta spitalului, în vederea fluidizării traficului și a eliberării căilor de acces; Tarifele de parcare nu a fost stabilite pornind de la considerente economico-financiare, scopul urmărit a fost acela de a descuraja parcarea de lungă durată în interiorul spitalului, asigurând astfel o anumită mobilitate în interior și acces tuturor pacienților cu urgențe medicale, fie că se prezintă cu ambulanța sau sunt aduși cu mijloace auto proprietate personală; Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca se află printre puținele unități sanitare care permit accesul pacienților în perimetrul interior cu mijloace auto și staționarea gratuită de scurtă durată (15 minute)”, a transmis purtătorul de cuvânt al spitalului, Dorel Danciu, conform sursei citate.