CE A RECUNOSCUT Carolina imediat după eliminarea din emisiunea "Casa Iubirii"?! Mărturia care i-a surprins pe cei care au susținut-o. NU SE AȘTEPTAU SĂ AUDA ASTA: "Trebuia să..."

Carolina, primele DECLARAȚII după eliminarea din „Casa Iubirii
Carolina, primele DECLARAȚII după eliminarea din „Casa Iubirii

Carolina a părăsit emisiunea „Casa Iubirii”. Iată primele declarații făcute de fosta concurentă după eliminare.

Drumul Carolinei în emisiunea de la Kanal D a ajuns la final, însă fosta concurentă din "Casa Iubirii" nu a întârziat să le transmită un mesaj celor care i-au fost alături de-a lungul timpului. La scurt timp după eliminare, Carolina a publicat pe rețelele sociale o postare dedicată susținătorilor săi, cărora le-a mulțumit pentru sprijinul acordat. Ulterior, aceasta a intrat LIVE pe Tik Tok, acolo unde a văzut reacțiile celor care i-au urmărit evoluția și care au regretat plecarea sa.

Deși este conștientă că multora le pare rău, Carolina a ținut să explice că nu au motive să fie triști întrucât parcursul ei în emisiune s-a încheiat atunci când trebuia să se încheie. Mai mult, potrivit spuselor sale, ea se simte acum mult mai liniștită și mai bine, lăsând de înțeles că pare împăcată cu situația. Fosta concurentă din "Casa Iubirii" trecuse pragul competiției pentru a avea parte de o experiență nouă, dar și pentru a întâlni un bărbat potrivit pentru ea.
Chiar dacă a încercat o interacțiune cu Sergiu, gesturile lui au dezamăgit-o profund, motiv pentru care au decis să pună punct cunoașterii. Viața ne surprinde uneori atunci când ne așteptăm mai puțin, iar acest lucru s-a întâmplat și în cazul Carolinei. A ajuns împreună cu Sergiu în fața eliminării, însă deznodământul nu a fost fericit pentru amândoi. Din nefericire, Carolina a părăsit emisiunea „Casa Iubirii”.  

Citește și: Diana, ÎN PERICOL SĂ FIE DESCALIFICATĂ: "Când a zis doamna Andreea, tu ai pus mâna la...". Cum se apără concurenta din Casa Iubirii ÎN FAȚA ACUZAȚIILOR aduse de Alexandru și ce s-a întâmplat în afara emisiunii: "Am făcut asta ca să..."

Carolina, primele DECLARAȚII după eliminarea din „Casa Iubirii

"Știu că vă pare rău. Sincer, nu vreau să vă pară rău.

Eu sunt bine, chiar sunt foarte bine și o să fiu. Sunt mult mai liniștită, chiar sunt foarte bine. Atât a fost să fie, ăla a fost parcursul meu, până aici trebuia să ajung",  spune Carolina, fosta concurentă din Casa Iubirii.

Citește și: Ce au recunoscut Ahmed și Andra după DESCALIFICAREA din "Casa Iubirii"?! DEZVĂLUIREA făcută în timpul live-ului: "Noi o să...". Ce s-a întâmplat cu ei, de fapt

Emisiunea „ Casa Iubirii ”, o călătorie impresionantă pentru găsirea sufletului pereche, poate fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10:00 și de la 16:30, și în fiecare sâmbătă și duminică de la 16:00 și de la 19:00.

Casa Iubirii- Sezonul 5