După niște decizii eronate luate în timpul vieții, Liliana Petrișor a ajuns un om al străzii. Ce dezvăluiri a făcut campioana balcanică la biliard?!
În 2012, Liliana Petrișor a avut parte de un eveniment care i-a schimbat viața pentru totdeauna. Când clubul de biliard în care se antrena s-a închis și a rămas cu un handicap, fără casă și fără niciun venit, sportiva a încercat să-și pună capăt zilelor de durere. După încercarea nereușită de suicid, campioana balcanică la biliard și-a deschis sufletul și a povestit cum a ajuns să doarmă în Gara de Nord, acolo unde a fost nevoită să treacă prin clipe dureroase.
„Când căram marfă la un club, am văzut biliardul și am rămas acolo și cu timpul am văzut că am priză la mână și într-un an devenisem foarte bună. În 1998 am luat locul unu la carambol.
După aia m-am chinuit foarte mult, am rămas cu un handicap la picior. După două luni a murit tata, eu nu mi-am cunoscut nepoții niciodată.
De la moartea lui tata, eu nu mai vorbesc cu fratele mai mare, a zis că eu pentru el sunt moartă, mă învinuiește pe mine de decesul tatălui, că el băuse ceva când era cu mine acasă. La casa de la părinți nu puteam să mă întorc, era părăsită, m-am îmbolnăvit și m-am dus la Gara de Nord, doi ani mi-a fost casă. Mi s-au întâmplat toate nenorocirile, am fost bătută, abuzată, râdea lumea de mine, am stat trei luni nespălată, m-am infectat cu HIV, m-au mușcat șobolanii.
Liliana Petrișor a primit o nouă șansă în viață: ” M-am reapucat de biliard”
După chinurile trăite, sportiva a fost salvată de un coleg și, cu ajutorul unei organizații, aceasta a reușit să-și găsească o casă unde să stea. Deși ajunsese un om al străzii, Liliana Petrișor a avut puterea să se ridice și s-a întors în competiții.
„Salvarea a fost un înger frumos, un coleg, mi-a făcut un reportaj și o organizație m-a pus pe picioare. M-am reapucat de biliard și vreau să particip din nou la competiții, dar e greu”. a mai adăugat Liliana Petrișor.