Înainte să devină o artistă împlinită, Feli Donose a fost nevoită să își câștige existența din diferite joburi. Uite ce confesiuni a făcut cântăreața!
Feli Donose este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară, dar până a ajunge la faimă, cântăreața a parcurs un traseu dficil, trecând prin multe schimbări profesionale de-a lungul timpului. În cadrul unui interviu, artista a dezvăluit cu ce se ocupa înainte de a deveni una dintre cele mai de succes artiste din showbizul românesc.
”Eram agent de vânzări la o companie de telefonie mobilă, după care mi-am dat seama că nu am cum să trăiesc dintr-un salariu fix. Atunci descopeream supa la plic, cam atât de low-budget eram. După aia, m-am angajat în comerţ. Am lucrat într-un fast food, apoi s-a deschis primul mall din Cluj şi m-am angajat acolo. Şi uite aşa am reuşit, din lumea asta de barman-ospătar, să supravieţuiesc uşor-uşor tot mai bine. Eu m-am dus orbeşte în Cluj că am zis că e un oraş mai mare, cu posibilităţi mai mari de a face muzică, poate găsesc pe cineva”, a spus Feli pentru adevărul.ro
Feli, primii pași către cariera sa muzicală
În continuarea, Feli a mai vorbit despre cariera sa muzicală, dar și despre sacrificiile pe care a fost nevoită să le facă pentru a ajunge să se bucure de un succes formidabil în industria muzicală. Conform spuselor sale, Grasu XXL este persoana care a ajutat-o să facă primii pași în industria muzicală.
”Aşa se face că ziua eram barman-ospătar şi seara lucram în studio la piese. Apoi am scris o piesă care a scăpat pe net şi pe care a auzit-o Grasu XXL, care m-a sunat când lucram într-un fast food chinezesc. Spălam o caserolă când am văzut că mă sună un număr. Eu intru în panică dacă nu cunosc numărul: „Aoleu! A murit cineva!“. Că sunt dramatica pământului! Iau telefonul şi aud: „Bună, Feli, Dragoş Nichifor sunt, mi se mai spune Grasu XXL“.