Mellina, operată de urgență. Artista a oferit primele declarații după intervenție. Cum se simte acum cântăreața?
Mellina, una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi, a ajuns la spital și a fost operată de urgență. În aceste momente, fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil! Celebrities” se află în spital. Cântăreața a dezvăluit că se află în recuperare și se simte bine, dar ușor slăbită după anestezia operației pe care a făcut-o cu doar o seară în urmă. Conform spuselor sale, Mellina va mai sta cel puțin o zi în unitatea spitalicească, după care urmează să meargă acasă și să-și reia activitățile.
”Acum mă simt ca după operație, mai slăbită așa, încă nu pot să mănânc. Deocamdată sunt pe apă și pe din astea, dar mi-e somn așa, aș dormi în continuu. Am făcut operația la Spitalul Universitar. Am avut niște dureri în tot abdomenul timp de câteva zile și am tot crezut că îmi va trecea, dar nu și am venit aici la urgențe și mi-au făcut toate analizele respective.
Mellina a crezut că are o criză de bilă: „ am simțit eu o durere puțin diferită care m-a îngenuncheat”
Tot pentru sursa menționată mai sus, fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil! Celebrities” a mărturisit faptul că nu s-a gândit nicio secundă că ar putea fi vorba despre apendicită, ci inițial a crezut că are o criză de bilă.
Citeste si: Mellina și What’s Up au lansat piesa „Nu mă lăsa”
„Prima oară am crezut sigur că am o criză de bilă, că am mai tot avut, iar asta am crezut că e. Poate a fost și o mică criză de bilă și amestecată cu apendicita, la un moment dat am simțit eu o durere puțin diferită care m-a îngenuncheat. E foarte ok aici la spital, e totul așa curat. Eu rămăsesem cu ideea de când eram mică și eu foarte urâte spitalele, dar acesta e foarte curat, nou și frumos”, a mai adăugat artista.