
Așa cum v-a obișnuit în ultima vreme, Oana Radu are momente artistice în fiecare ediție din timpul săptămânii. Poveștile ei aduc un plus de bucurie în inima juraților și a colegelor sale de platou, dar și în inima celor de acasă.
Oana Radu, machiată de Theo Rose. Iată ce a ieșit
Oana Radu a născocit aseară o poveste conform căreia și-a făcut un salon de înfrumusețare la bine-cunoscut-ul Măceșul de sus.
Oana Radu [Sursa foto: Captură YouTube]
„Mi-am deschis un salon de înfrumusețare la Măceșul de Jos și se numește „La Saloneta”. Am luat în avans bani mulți pentru vreo cinci-șase mirese să le machiez.
La finalul „tutorialului” s-a dat și Theo Rose cu ruj, tot în nota în care a dat-o și pe Oana Radu.
Nu știm dacă tutorialul a fost sau nu ca la carte având în vedere rezultatul final, însă este clar că atât jurații cât și celelalte concurente s-au distrat pe cinste.
Oana Radu[Sursa foto: Captură YouTube]
„Chiar mă gândeam cum o să se risipească legenda `Zona Capului e superbă`”, a glumit Alexandra atunci când a fost întrebată ce părere are de ținuta Oanei.
Ajunsă în fața juraților, Oana Radu a luat trei steluțe, chiar dacă ținuta ei nu a fost atât de apreciată de cei trei. Momentul de divertisment pe care Oana Radu l-a pregătit, a cântărit foarte mult în luarea deciziei juraților.
„Mie nu-mi place, însă pentru că ești singura concurentă care în timpul săptămânii ai avbut niște momente extraordinare și ai creat ceea ce din punctul meu de vedere se cheamă divertisment, într-o emisiune de stil, o să fii punctată din acest motiv”, a spus Cătălin Botezatu.