O polițistă sub acoperire i-a întins o cursă colegului de la Serviciul Rutier, încălcând intenționat legea. Cum s-a întâmplat totul?!
O polițistă sub acoperire a încălcat legea, cu bună știință, fiind prinsă de un coleg de la Serviciul Rutier. Șoferița vitezomană i-a oferit colegului polițist mită, motivând că o amendă i-ar pune în pericol relația, dat fiind că ea vine de la amant. A fost oprită pe raza comunei Roșia Montană pentru că circulase cu o viteză de 64 km/h pe un sector de drum unde era prevăzută o viteză de 50 km/h. Agentul de poliție a mai constatat că autoturismul prezenta defecțiuni la sistemul de frânare și becul de la faza de întâlnire era în stare de nefuncționalitate. Polițistul i-a spus șoferiței grăbite să-i lase șpaga, chiar la angajatul unei benzinării.
„După aproximativ o oră – două ore, după ce au fost lăsați banii, inculpatul a venit în incinta stației de benzină, iar martorul i-a înmânat suma de 200 lei. Inculpatul ia bancnotele cu mâna dreaptă de pe tejghea, le numără cu ambele mâini și le introduce în buzunarul de la pieptul cămășii de uniformă.
Agentul de poliție, 4 ani de închisoare cu executare
Discuția pe care a avut-o cu agentul rutier a fost înregistrată, iar polițistul a fost dat pe mâna Justiției. Polițistul a fost condamnat la instanța de fond pentru două infracțiuni de luare de mită la pedeapsa finală de 4 ani închisoare cu executare.
„ Am fost provocat de instigatoare pentru că aceasta a tot insistat, iar faptul că investigatoarea i-a spus că vine de la o întâlnire şi că se grăbeşte să nu o prindă iubitul ei, s-a aflat