Shift și-a surprins fanii cu momentul unic pe care l-a făcut pe scena festivalului Beach Please. Iată gestul făcut de celebrul artist în memoria lui Nosfe.
După ce a urcat pe scena festivalului Beach Please, Shift a făcut un gest emoționant în memoria regretatului artist Nosfe, care s-a stins din viață pe data de 16 octombrie, la vârsta de 37 de ani. Înainte de a cânta o piesă, celebrul artist a spus câteva vorbe pentru fanii lui Nosfe și i-a pus pe aceștia să ridice mâinile.
„Dacă ați ascultat vreodată muzica lui Nosfe, dacă v-a atins vreodată sufletul, dacă ați pierdut pe cineva drag, vă rog pe piesa asta să țineți mâinile sus, să atingeți cerul.
View this post on Instagram
Gestul emoționant făcut de Shift a ajuns rapid și pe rețelele sociale. Postarea a fost distribuită de Mădălina Crețan, soția regretatului artist. Alături de videoclip, Mădălina a adăugat „Ne e dor de tine unchiu”.
Shift, mesaj emoționant în online:" Am pierdut un frate”
Shift a transmis un mesaj emoțioant în mediul online la doar o săptămâna de la înmormântarea bunului său prieten, Nosfe. Cei doi se aveau ca frații, astfel că vestea cumplită a morții l-a dat peste cap pe artist, spunând că și-a pierdut unul dintre cei mai buni prieteni, cel care îi era ca un frate.
„Gânduri… încerc să mă aduc și să mă împac cu ideea că viața-i doar o clipă și că totu-i trecător. Am pierdut un frate. Am realizta că oricât m-aș fi pregătit pentru asta tot nepregătit și fragil m-ar fi prins. Bucurați-vă de prezent, de aer pe care-l respirăm și iubiți-i și strângeți-i în brațe pe cei dragi, azi, acum! Mâine nu este promis!” , a spus Shift la o săptămână de la moartea lui Nosfe.
View this post on Instagram