Cazul polițistului din Piatra Neamţ capătă NOI DETALII. Ce au declarat vecinii victimei?
Polițistul de 50 de ani a fost ucis cu sânge rece chiar de propriul fiu. După atacul brutal, fiul victimei a fugit de la fața locului, însă a fost prins de poliție în scurt timp, datorită descrierilor oferite de martori și a camerelor de supraveghere din zonă. Tânărul de 22 de ani era student la Academia de Studii Economice București. Cunoscuţii spun că s-a schimbat în ultimii ani din cauza anturajului.
Polițistul a fost înjunghiat mortal de fiul său. La locul tragediei se aflau mai mulți martori, care au povestit îngroziți scenele la care au asistat
" Nişte vecini foarte buni, nu stiu băiatul pe ce cale a luat-o, anturajul. Cred că educaţia a fost fosrte buna. Când a plecat la facultate a luat-o pe alte căi. Nu am auzit scandaluri noi ei", a spus o vecină.
"Din moment ce nu a gândit și a făcut o chestie atât de sadica ma gândesc ca era în sevraj", a explicat un alt martor.
"L-a înjunghiat de câteva ori el, a căzut inconştient. Agresorul s-a îndepărtat câţive metri, după care a revenit, a mai lovit de câteva ori cu cuţitul în victimă, care era jos, inconştientă, nu mai dădea niciun semn de viaţă", a declarat acelaşi martor.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs conflictul și motivele care au dus la această tragedia din Piatra-Neamț
"La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 20.59, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 50 de ani, poliţist în cadrul S.P.C.R.P.I.V. Neamţ, în timp ce se afla pe bulevardul Mihail Eminescu, din municipiul Piatra-Neamţ, a fost înjunghiat cu un cuţit de către fiul său, în vârstă de 22 de ani. La faţa locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ care a declarat decesul bărbatului", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Neamţ.