Bărbatul de 41 de ani a fost omorât în bătaie de un tânăr în vârstă de 24 de ani. 6 copii au rămas orfani de tată.
Scene cutremurătoare în judeţul Botoşani. Un bărbat de 41 de ani a fost ucis în bătaie, la Mitoc, iar trupul său a fost abandonat în curtea unor localnici. Deși trupul era complet desfigurat, anchetatorii au reușit să stabilească identitatea acestuia. Suspectul principal, Nicolae P. A., în vârstă de 24 de ani, din Mitoc, nu este un străin pentru victimă. Cei doi erau chiar prieteni pe rețelele sociale, unde afișau o relație cordială care nu prevestea în niciun fel deznodământul fatal.
"Băiatul care a fost ucis a luat ori o doză, ori două de bere şi o pâine şi a plecat. Şi iarăşi, băiatul care zice că ar fi agresorul, eu nu ţin minte dacă eu l-am văzut, el personal, să ia băutură.
"De la mine a plecat să ia pâine. Ne ajutam reciproc. Era un băiat cu bun simţ. Ne serveam când aveam nevoie unul de altul", a povestit Marian Onofrei, prietenul victimei.
Bărbatul de 41 de ani a fost omorât în bătaie
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani au anunţat, vineri, că poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 9 Vlăsineşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, de 41 de ani, din comuna Mitoc, a fost găsit decedat în curtea unei locuinţe din localitate.
”În urma deplasării la faţa locului s-a constatat că sesizarea se confirmă, victima prezentând leziuni în zona capului, incompatibile cu viaţa. În urma activităţilor desfăşurate la faţa locului de către echipa complexă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată la scurt timp şi preluată în custodia poliţiei, până la finalizarea cercetărilor”, au afirmat reprezentanţii IPJ Botoşani.
6 copii au rămas orfani de tată
Victima era tatăl a 6 copii, cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani. Familia va beneficia de ședințe gratuite de consiliere psihologică, pentru a depăși trauma suferită, a comunicat asistența socială.
" Băiatul care l-a omorât provine și el dintr-o familie bună, nu pot să îmi explic gestul, motivul, furia.”, a transmis asistenta socială din comună.