Patriarhia Română a anunţat care este programul în noaptea de Înviere.
Sâmbătă noapte, pe 23 aprilie, credincioşii din toată ţara vor merge la slujba de Înviere. Preoţii vor împărţi Lumina Sfântă la miezul nopţii, după ce aceasta va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
La ce oră începe slujba de Înviere
Creştin ortodocşii se pregătesc pentru Slujba Învierii Domnului, una dintre cele mai importante evenimente bisericeşti din an. Patriarhul Bisericii Ordodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel va participa între orele 19:30- 20:30, pe Colina Bucuriei, la procesiunea primirii Sfintei Lumini de la Ierusalim. Sfânza Lumină va fi adusă în ţară de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, de la Ierusalim.
La ora 00:00, Sfânta Lumină va fi oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoților și diaconilor prezenți în pridvorul din fața Reședinței Patriarhale.
Care este semnificaţia Luminii de Paşte
După ce credincioşii iau Sfânta Lumină în noaptea de Înviere, trebuie să meargă acasă cu lumânările aprinse.
Se spune că Sfânta Lumină îi va proteja pe credincioşi şi va feri casa de rele. Gestul simbolizează lumina care ne luminează pe noi şi spaţiul în care trăim. Lumânarea de la Înviere se ţine în casă şi se aprinde la nevoie, când creştinul se roagă pentru ceva special, pentru diferite lucruri.Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, ziua, la Ierusalim, între orele 12.30-13.30,