Nicoleta Nucă dezvăluie secretul unei relații fericite! Care sunt trucurile ce o ajută să-și mențină legătura puternică și vie ca la început

Nicoleta Nucă trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Alex Ursache de 6 ani. Fosta concurentă de la "Bravo, ai stil! Celebrities" recunoaște că se simt foarte împreună și nu se pune problema unei despărțiri. Au fost mai multe zvonuri cu privire la o separare, dar artista a spus adevărul. Când apare un conflict, cei doi aleg să comunice și să ajungă la un punct comun în care să fie ambii parteneri bine.
”Dacă ar fi să mă iau după ce s-a speculat, în momentul de față am avea o armată de copii, ne-am despărțit de vreo 40 de ori, e ceva… Între noi e totul în regulă, e foarte bine, nu am avut nicio problemă, nici măcar departe nu am fost despărțire, am citit și eu…m-au întrebat persoane dacă sunt bine. Atunci am aflat și eu că eram aproape să ne despărțim.
Nicoleta Nucă
Cine este Alex Ursache, iubitul Nicoletei Nucă
Alex Ursache face parte, de asemenea, din lumea artistică, cei doi cunoscându-se la ziua de naștere a unei colege de breaslă. De altfel, de-a lungul vremii iubitul Nicoletei Nucă a colaborat și cu alte artiste cunoscute, precum Irina Rimes, Ana Baniciu și Raluka.
Nicoleta Nucă
„Ne-am cunoscut la ziua de naștere a unui artist din România, eu știind totuși că lui îi place de mine, adică auzisem, fiindcă în lumea mică a showbizului circulă vorbele și auzisem de această atracție, s-o numim așa, a lui față de mine. Ulterior, ne-am cunoscut și a devenit totul reciproc. Nu cred în dragoste la prima vedere și nici el nu crede, într-adevăr, ne-am plăcut, ulterior ne-am cunoscut și abia atunci a intervenit dragostea", a povestit, pentru Libertatea, Nicoleta Nucă.