Natașa Raab, carieră artistică impresionantă. Ce roluri au ajutat-o să se bucure de faimă

Natașa Raab, carieră artistică impresionantă
Natașa Raab

De-a lungul carierei sale, Natașa Raab a strălucit pe scenele din întreaga țară. Celebra actriță a cucerit inimile românilor cu numeroasele roluri jucate în filmele, serialele și piesele de teatru.

Vestea despre trecerea în neființă a talentatei actrițe Natașa Raab a întristat comunitatea artistică și fanii din întreaga țară. Se afla printre cele mai apreciate actrițe din România. Și-a făcut o carieră uluitoare și s-a remarcat de-a lungul timpului prin rolurile sale memorabile pe care le-a jucat în seriale celebre. Una dintre interpretările ei cele mai notabile a avut loc în filmul "Din dragoste cu cele mai bune intenții" din 2011, pentru care a fost nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal. Acest rol a dovedit calitățile sale actoricești remarcabile și a confirmat statutul ei de actriță de top în industria cinematografică românească.

Puternică, carismatică, foarte feminină și feministă, „dar și umilă, călăuzită de credința nestrămutată într-un Dumnezeu care o iubește și o veghează mereu”, Natașa Raab a avut o carieră bogată în teatru și film. Nu a fost doar o actriță talentată, ci și un model de profesionalism și devotament pentru arta teatrală.

A fost implicată în prezentarea unor festivaluri de prestigiu, inclusiv „Național Maria Tănase” și „Crizantema de Aur”, iar creațiile sale au fost apreciate atât în țară, cât și în străinătate. 

În cariera sa, a interpretat personaje variate în producții precum:

  • „…Escu” de T. Mușătescu
  • O masă pe cinste de G. Astalos
  • Pragul albastru de I.D. Sârbu
  • Ferma animalelor de George Orwell
  • Tărâmuri întunecate de Harding Lernay
  • Hamlet de W. Shakespeare
  • Nașterea de C. Voiculescu
  • Vacanță în Guadelupa de Pierre Sauvil și Eric Assous,
  • Omul cu mârțoaga de George Ciprian
  • Valsul hazardului de Victor HaTm
  • Romeo și Julieta de W. Shakespeare.

Citește și: Clipe extrem de grele pentru Natașa Raab. Visul ei de o viață a fost spulberat: "Mi-am dorit foarte mult şi ultima mea şansă s-a dus atunci"

A lăsat amprente adânci în cinematografie, fiind prezentă în filme și seriale precum:

  • Lola – în serialul Lumini și umbre
  • Ligia – în Adela, regia Mircea Veroiu
  • Rodica – în Acordați circumstanțe atenuante, regia Lucian Bratu
  • Maria – în Există joi, regia Adrian Petringenaru
  • Ana – în Vis de ianuarie, regia M. Oprișescu
  • Vecina – în Autor necunoscut, regia Dan Pița
  • Năstăsica – în Martori dispăruți, regia Dan Mironescu,
  • Năstăsica – în Lacrima cerului, regia Adrian Istrătescu
  • Hellene – în Somnul insulei, regia Mircea Veroiu
  • Soția ambasadorului american – în Amen, regia Costa Gavras
  • Hangița Tomii – în Întoarcerea lui Păcală, regia Geo Saizescu
  • Nina – în Serialul TV La urgență
  • Hermina Dumbravă – în Inimă de țigan și Regina.

Citește și: "Am rămas a nimănui. Vreau să mor și eu". Natașa Raab a trecut prin multe necazuri. Regretata actriță era dărmâmată sufletește din cauza morții soțului ei

Natașa Raab  s-a născut în localitatea Huedin, din județul Cluj, la 15 iulie 1953. În adolescență cânta jazz pe scena Casei de Cultură a Studenților și a Casei Armatei din Cluj. A cântat muzică populară la Ansamblul Mărțișorul, a studiat canto cu Stela Simonetti și a jucat pe scena Teatrului Național de la Cluj, împreună cu actorul George Motoi. A absolvit liceul Gheorghe Barițiu din Cluj-Napoca și I.A.T.C. București, la clasa profesorului Mircea Albulescu, promoția 1988. Între 1979 și 1988 a fost model la Centrul de Creație UCECOM. De la absolvire este actriță la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. A colaborat și cu Teatrul Odeon din București.