Oana Roman a transmis primul mesaj la doar o zi după ce a înmormântat-o pe mama sa, Mioara Roman. Iată ce spune despre cea mai grea perioadă din viaţa sa!
Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum luni, 26 decembrie, de familie și de cei dragi. Oana Roman s-a ocupat de cele mai mici detalii ale înmormântării. A dorit ca femeia care I-a dat viață să aibă parte de o înmormântare foarte bine pusă la punct. Iar acum a găsit putere să transmită primul mersaj, în care le mulțumește tuturor celor care i-au fost alături în astfel de momente dureroase. Cei care au citit mesajul au fost cu adevărat copleșiți de ceea ce a putut scrie și acum despre ființa care i-a dat viață și pe care a condus-o pe ultimul drum în ropote de aplauze.
"Mulțumesc pentru toate mesajele, pentru toată susținerea, pentru toate gândurile pentru mama, pentru tot ajutorul moral. Mulțumesc celor care au venit să își ia rămas bun de la mama. Mulțumesc rudelor care au fost lângă noi și lângă mama.
Ce s-a întâmplat după slujba de înmormântare a Mioarei Roman
După slujba de înmormântare a Mioarei Roman, fiica ei, Oana Roman, a împărțit pachete cu mâncare în curtea bisericii. În pungi au fost puse cafea, napolitane, ciocolată, iaurt, conserve, cozonac, portocale și alte produse alimentare. Însă, în ultima clipă, după înmormântarea care a avut loc la Cimitirul Reînvierea, din București, Oana Roman s-a gândit să organizeze și un parastas, cu o masă caldă, pentru cei apropiați.
” Ieri, după înmormântare, a avut loc o întâlnire între membrii familiei, dar și cu prietenii apropiați, a fost o decizie de ultim moment a Oanei. Avea nevoie de cei apropiați, de susținere, așa că s-a gândit să facă și o masă caldă, pentru prietenii ei, care i-au fost aproape, pe toată această perioadă grea”, a declarat pentru playtech.ro Gabriela Lucuțar, patroană de firmă de pompe funebre, cea care, de altfel, s-a ocupat de organizarea înmormântării Mioarei Roman.