Zi negră în lumea televiziunii, după ce un cunoscut prezentator TV a fost găsit mort împreună cu partenerul său. Principalul suspect este un polițist.
Oamenii legii au găsit trupurile neînsuflețite pe o propietate, acoperite parțial de pietre și alte deșeuri. De asemenea, au fost găsite două huse de plăci de surf, folosite aparent de polițist pentru a transporta cele două victime la locul respectiv.
Un celebru prezentator TV a fost ucis cu bestialitate
Crima înfiorătoare a avut loc în Australia. Poliția a descoperit trupurile neînsuflețite ale unui prezentator TV și partenerului său, care era însoțitor de zbor, într-o zonă rurală de la marginea orașului Sydney, marți.
Principalul suspect este un polițist
Principalul suspect are crimei este un poliţist în vârstă de 28 de ani, care întreţinea o relaţie cu prezentatorul TV, iar din gelozie i-a ucis pe cei doi. Autoritățile cred că cei doi bărbați au fost uciși prin împușcare într-o locuință din centrul Sydney, iar trupurile lor au fost ascunse în saci de plăci de surf și transportate la o proprietate rurală, situată la circa două ore de condus de oraș.
Analizele balistice au indicat că un glonț găsit în apartament este identic cu cel provenit dintr-o armă de foc deținută de poliție, armă descoperită ulterior în seiful unei secții de poliție. Poliția a clasificat aceste crime ca având motivații personale și nu ca fiind acte de natură homofobă. Suspectul este un fost blogger specializat pe subiecte legate de celebrități, și ulterior a devenit polițist. El era cunoscut pentru aparițiile sale în fotografii alături de vedete precum Taylor Swift, Miley Cyrus, Lady Gaga și Ben Stiller.