Mioara Velicu, marcată de Lumina Sfântă la Ierusalim.
Îndrăgita artista de muzică populară Mioara Velicu a trăit anul acesta o experiență profund emoționantă, care a marcat-o pentru totdeauna. Cântăreața, ajunsă la venerabila vârstă de 80 de ani, a mers pentru prima dată într-un pelerinaj de Paște în Țara Sfântă, dorind cu ardoare să vadă cu propriii ochi momentul în care se pogoară Lumina Sfântă la Ierusalim. Această călătorie, pe care o numește „un vis devenit realitate”, a fost una plină de trăiri intense, dar și de revelații spirituale.
Mioara Velicu, marcată de experiența de la Ierusalim
Alături de prietena sa Elisabeta Turcu, de Efrem Băndărică de la Mănăstirea Dervent și de Anamaria Rosa Preda, fiica regretatului Aurelian Preda, Mioara Velicu a făcut parte dintr-un grup organizat care a vizitat timp de zece zile cele mai importante locuri sfinte din Israel.
Aceasta nu este prima vizită a artistei în Israel, însă este pentru prima dată când a participat la un pelerinaj organizat de Paște. În trecut, ea mai fusese la Ierusalim cu prilejul unor spectacole, dar nu a avut ocazia să parcurgă traseele sfinte împreună cu alți credincioși.
În vârstă de 80 de ani, artista și-a împlinit cel mai mare vis
În ciuda vârstei, Mioara Velicu a făcut față cu brio programului solicitant al pelerinajului. A mers kilometri întregi pe jos, a coborât și urcat trepte și pante abrupte, fără să resimtă oboseala sau vreo durere. Sâmbătă, în ziua marii slujbe, a stat ore întregi în picioare, dar spune că nu a simțit niciun disconfort, ba chiar, dimpotrivă, se simțea ușoară și energică. „Ce am văzut în cele 10 zile de pelerinaj a fost cu totul extraordinar. Am văzut toate mănăstirile, toate locurile sfinte. La Ioan Hozevitul am mers kilometri întregi pe jos. Am coborât și am urcat la vârsta mea, dar Dumnezeu mi-a dat putere. Și sâmbătă am stat acolo de la 10:30 la 14:30, numai în picioare și nu am simțit nicio durere. Când am plecat de acolo nu am mai avut nicio treabă; zburam până la autocar. La vârsta mea te mai doare piciorul, te mai doare spatele… dar nu am avut nimic după venirea luminii sfinte. Și la slujbe tot în picioare am stat, cel mai mult. Am prins vreme bună, dar câteva zile a fost foarte frig, de nu se mai putea. Eu mi-am făcut geamantanul de două ori, o dată cu rochii, că am zis că e cald acolo, apoi le-am dat jos și am luat treninguri la mine și a fost mai bine.”, a povestit ea.