Viața lui Mihai Trăistariu nu a fost întotdeauna roz, iar artistul a povestit amănunte grele din copilăria sa.
Mihai Trăistariu a fost mereu transparent cu fanii atunci când a discutat despre copilăria sa. Îndrăgitul artist a îndurat multe, dar a reușit să demonstreze că este foarte talentat, iar acum are un succes formidabil în muzică. Este o persoană independentă, are un statut financiar stabil și proiecte în derulare. Însă până să ajungă la acest statut, cântărețul care ne-a reprezentat țara cu brio la Eurovision 2006 a avut și momente în care a trebuit să facă față nevoilor. Se întâmpla în copilărie, mai ales în perioada sărbătorilor.
„Am fost un copil sărac, eram 6 persoane în casă, patru frați și părinții. N-am avut brad sau cadouri. Din ce mergeam eu, cu colindatul, și mai câștigam un ban, mai smulgeam ceva de la părinți, ca să-mi cumpăr niște ghetuțe. Până la vârsta de 18 ani, la mine nu au venit Moș Nicolae și Moș Gerilă.
Citește și: EXCLUSIV! Mihai Trăistariu ţinteşte tot mai sus. A pus la cale un plan care să îi aducă bani frumoși
Mihai Trăistariu a avut o copilărie grea: "Am suferit mult, am plâns, probabil a vrut sa-i folosească pentru cheltuielile casei. Știu ca mi-a luat și mie rechizite"
La un moment dat, cântărețul care ne-a reprezentat țara cu brio la Eurovision 2006 a mărturisit că primii bani i-a câștigat la colindat. În ciuda acestor greutăți, el se distra, se juca, se simțea bine și îi plăcea să meargă la școală: „Primii bani i-am câștigat la colindat, era o sumă destul de mare, cred ca așa, cam cat un salariu, la vremea respectivă sau chiar mai mult.
Citește și: EXCLUSIV! Ce planuri are Mihai Trăistariu de Sărbători