Madonna se confruntă cu mari probleme de sănătate, chiar înaintea turneului mondial ce trebuia să înceapă la jumătatea lunii iulie în Canada. Artista, în stare gravă la terapie intensivă.
Madonna a fost dusă la un spital de urgență din New York, după ce a fost găsită inconștientă. Managerul artistei a anunțat, miercuri, 28 iunie 2023, că regina muzicii pop primește îngrijiri medicale pe secția de Terapie Intensivă. Reprezentantul vedetei a dezvăluit că Madonna a fost diagnosticată cu o infecție bacteriană severă, medicii luând măsuri urgente pentru a începe tratamentul. Potrivit BBC, Guy Orseary a precizat că starea ei a început să se îmbunătățească, semn că medicația primită își face efectul.
"Sâmbătă, 24 iunie, Madonna a dezvoltat o infecție bacteriană gravă care a dus la o internare de câteva zile la terapie intensivă. Starea ei de sănătate se îmbunătățește, însă este încă sub îngrijire medicală. Se așteaptă o recuperare completă. În acest moment va trebui să punem pe pauză toate angajamentele, ceea ce include turneul. Vom împărtăși mai multe detalii cu voi imediat ce le vom avea, inclusiv o nouă dată de începere a turneului și pentru spectacolele reprogramate”, a declarat managerul.
Turneul mondial pe care Madonna urma să-l înceapă în luna iulie a fost amânat.
Turneul mondial al Madonne i urma să înceapă luna viitoare, pe 15 iulie în Vancouver, și urma să se încheie în Europa, Amsterdam, la finalul acestui an.
Câștigătoare a șapte premii Grammy, ea este cunoscut pentru hituri precum „Like A Virgin” și „Material Girl” de-a lungul unei cariere care se întinde de-a lungul a patru decenii. Starul urma să înceapă partea din Marea Britanie și Europa a turneului său pe 14 octombrie.
„ Sunt încântată să explorez cât mai multe melodii posibil, în speranța de a oferi fanilor mei spectacolul pe care l-au așteptat ”, a declarat Madonna, în momentul când a anunțat turneul internațional.
Amintim că cele mai mari hituri ale Madonnei se întind pe câteva decenii – inclusiv Into The Groove (1985), Like A Prayer (1989), to Vogue (1990) și Hung Up (2005). În 2009, ea a primit un record mondial Guinness pentru cel mai mare turneu muzical de către o artistă, după ce și-a încheiat turneul Sticky & Sweet.