Lumea cinematografică este în doliu. Actrița Kirstie Alley a încetat din viață la 71 de ani. Starul a lăsat în urmă o familie îndurerată

Lumea filmului a mai pierdut un actor talentat. Kirstie Alley, actrița recompensată de două ori cu premiul Emmy, devenită faimoasă datorită rolului interpretat în serialul de succes "Cheers", a încetat din viață la 71 de ani. Anunțul trist a fost făcut de către familia sa prin intermediul unui mesaj postat în mediul online.
Kirstie Alley a murit la 71 de ani[Sursa foto: Instagram]
„Tuturor prietenilor noștri, de pretutindeni din întreaga lume… Suntem triști să vă informăm că mama noastră incredibilă, feroce și iubitoare a murit după o luptă cu cancerul, descoperit de curând.
— Kirstie Alley (@kirstiealley) December 6, 2022
Kirstie Alley, carieră impresionantă în cinematografie
Cunoscută mai ales din seria de filme „Uite cine vorbește“, în care a jucat alături de John Travolta, Kirstie a mai jucat în pelicule precum "Nord şi Sud", alături de regretatul Patrick Swayze, și în serialul de comedie „Cheers“, care i-a adus și un premiu Emmy pentru cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de comedie, notează AFP.
Kirstie Alley a murit la 71 de ani[Sursa foto: Instagram]
Regretata actriță a câștigat un al doilea Emmy pentru interpretarea unei mame singure care își crește fiul autist în filmul "David to Madness" din 2020. În televiziune, a jucat în principal roluri de comedie după Cheers, inclusiv personajul titular din Veronica’s Closet, Kirstie și serialul Scream Queens. La începutul anilor 2000, Alley a creat și a jucat în serialul Fat Actress, interpretând o versiune fictivă a sa, ca actriță supraponderală care încearcă să aibă succes la Hollywood, în timp ce se ferește de tabloide și încearcă să găsească dragostea.
Citește și: Maia Morgenstern, despre secretele vieții de actor: „Mi-e drag și e interesant și e important să cauți”
Kirstie Louise Alley s-a născut în Wichita (Kansas), în 1951, și s-a mutat la Los Angeles în 1980, unde a lucrat mai întâi ca designer de interior. La vremea respectivă, Alley era deja implicată în Biserica Scientologică și își trata dependența de cocaină.