Stiri mondene

Lili Sandu și-a botezat băiețelul! Cine l-a creștinat pe micuțul Jay

Lili Sandu și-a botezat băiețelul
Lili Sandu este o mămică împlinită și astăzi și-a creștinat bebelușul.

Artista și soțul ei, Silviu Țolu, l-au botezat pe micuțul Jay într-o zi extrem de importantă: de Sfântul Mihail și Gavril. Naș de botez i-a fost chiar doctorul care a ajutat-o pe Lili să nască, și, bineînțeles, soția acestuia.

„O poveste frumoasă devenită realitate! Doctorul care l-a adus pe lume pe Thomas Jay, alături de Carmen soția lui, sunt părinții spirituali ai puiului nostru”, a scris Lili Sandu pe Instagram.

Lili Sandu și-a botezat băiețelul

Ziua a fost extrem de încărcată din punct de vedere emoțional și Lili Sandu nu a avut cum să nu noteze acest aspect și pe contul ei de socializare.

„Câtă emoție și câtă bucurie! Puiul nostru a fost creștinat și suntem cei mai fericiți”, a mai scris Lili Sandu pe contul ei de Instagram.

Lili Sandu și-a botezat băiețelul

Pentru ziua cea mare, tânăra mămică a ales să poarte o rochie elegantă, albă, care s-a pliat perfect pe silueta ei. 

Lili Sandu și-a botezat băiețelul

Lili Sandu, pregătită pentru al doilea copil

Lili Sandu spune că se regăsește perfect în rolul de mămică și ar vrea să mai facă cel puțin un copil. Până atunci, însă, artista își dedică tot timpul micuțului Jay și spune că nu se va întoarce prea curând în lumina reflectoarelor. 

„Nu știu când o să mă întorc într-un platou de televiziune, o perioadă sigur nu. Mi-aș dori să mai fac încă cel puțin unul, că eu am fost singură la părinți și știu cum e. Silviu zice să mai așteptăm.

Noi ne mai certăm, nu suntem perfecți, dar ne susținem foarte mult. Copilul doarme cu noi în cameră, are pătuțul lui, iar dimineața îl ia mami în pat cu noi, a declarat Lili Sandu, în urmă cu ceva timp.