Lidia Buble și-a deschis sufletul și a vorbit despre planurile de viitor. Iată ce a declarat celebra cântăreață despre posibilitatea de a-și întemeia o familie!
Lidia Buble este una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi și chiar dacă în 2022 a trecut prin clipe dramatice din cauza procesului în care a fost implicată, vedeta reușit să treacă peste și să intre încrezătoare în noul an. Chiar dacă fanii sunt curioși să afle dacă vedeta este într-o relație în acest moment, celebra cântăreață a păstrat întotdeauna discreția cu privire la viața ei personală. Totuși, Lidia și-a deschis recent sufletul și a vorbit despre dorința de a-și întemeia o familie.
Ce spune Lidia Buble despre posibilitatea de a avea un copil?
Lidia Buble face parte dintr-o familie numeroasă, cu 10 copii, iar fanii sunt curioși să afle când are de gând vedeta să își întemeieze o familie. Până la vârsta de 29 de ani, frumoasa cântăreață a trecut prin câteva relații eșuate, așa că a vorbit deschis despre presiunea pe care o simt unele persoane în ceea ce privește căsătoria.
Lidia Buble a trăit timp de 5 ani o frumoasă poveste de dragoste cu Răzvan Simion, însă în cele din urmă cei doi au decis să o ia pe drumuri separate.
Recent, cântăreața a fost invitată, alături de sora ei, Estera, să ia parte la podcastul lui Mihai Petre și al soției sale, Elwira. Vedeta a vorbit deschis despre planurile de viitor, dar și despre momentul în care fanii o vor vedea în sfârșit în fața altarului.
„Ar trebui fiecare, în primul rând, să-și vadă de treaba lui pentru că nu știi când poți să rănești, mai ales o femeie când întrebi: „Dar tu de ce nu faci un copil?”, „Dar de ce n-ai un copil până la vârsta asta?”.