Kylie Jenner, celebra milionară din familia Kardashian, a făcut primele declarații cu privire la o posibilă sarcină.
Kylie Jenner rupe tăcerea cu privire la zvonurile că așteaptă al treilea copil cu Timothee Chalamet. Starul Kardashians are doi copii din relația ei anterioară cu Travis Scott. Cu toate acestea, fanii au început să creadă că ea și noul ei actor iubit vor aștepta un copil.
Kylie Jenner, adevărul despre sarcină
În aprilie 2023, Kylie Jenner și Timothee Chalamet păreau să fie mai mult decât prieteni. Ea încheiase relația cu Travis Scott, chiar dacă au împreună doi copii, Stormi, de 5 ani, și Aire, de un an. Recent, Kylie și Timothee și-au oficializat relația la concertul lui Beyonce, când au fost surprinși în timp ce stăteau unul lângă celălalt, iar la un moment dat, cei doi s-au sărutat. Fanii lui Kylie au fost încântați să văd că ei formează un cuplu și de atunci au urmat mai multe speculații, iar recent a început să circule zvonul cum că cei doi ar aștepta un copil.
Totul a pornit după ce Kylie Jenner a fost văzută ascunzându-se în spatele lui Chalamet, dând privitorilor impresia că ascunde altceva. Apoi, au apărut împreună la US Open, ascunși. Acum vedeta a decis să lămurească toate zvonurile despre speculațiile ei despre sarcină. Ea s-a folosit de postările pe Instagram și a publicat un selfie în oglindă în care și-a arătat burta goală, care era subțire și încordată.
Kylie Jenner și Timothee Chalamet trăiesc o frumoasă poveste de dragoste
Fanii vedetei sunt fericiți să-i vadă pe Kylie Jenner și Timothee Chalamet împreună, există și unele persoane care sunt sceptice cu privire la relația lor și susțin că totul este doar pentru publicitate. Timothée este un actor premiat. El și-a început cariera în televiziune încă din adolescență când a apărut în serialul ”Homeland”. Chalamet a intrat în atenșia internațională odată cu rolul din filmul ”Call me by your name”, din 2017, în care a interpretat rolul tânărului Elio Perlman.