Instagram implementează opţiuni pentru programarea postărilor. Cum pot fi programate postările?
După ultimele testări, Instagram, una dintre cele mai populare rețele sociale din întreaga lume, a decis să lanseze funcţia de programare a postărilor. Cu noua facilitate, din cadrul aplicaţiei pot fi programate fotografii şi Reel-uri pe o perioadă de până la 75 de zile. Aceasta va fi disponibilă doar pentru creatorii de conținut și pentru branduri, cel puțin într-o primă fază, anunţă socialmediatoday.com .
Cum pot fi programate postările pe Instagram
Opţiunea de programare a postărilor va putea fi găsită în cadrul procesului de publicare, la „ Advanced Settings ”. Accesând această opțiune va putea fi aleasă ora şi data dorită, după care se revine la fluxul normal de publicare. În prezent, procesul de programare nu este cel mai simplu, însă, scuteşte utilizatorii de apelarea la soluţii terţe sau la aplicaţia Creator Studio dezvoltată separat de Meta.
Vârsta utilizatorilor Instagram va fi verificată
Reprezentanţii Instagram au decis să facă primul pas pentru protejarea minorilor care, de cele mai multe ori, sunt expuşi unui conţinut nepotrivit vârstei lor. Orice persoană care va încerca să-și modifice vârsta de la sub 18 ani la peste 18 va avea nevoie de un act prin care să demonstreze.
Verificarea se va face prin încărcarea unui act de identitate sau prin înregistrarea unei fotografii tip selfie care va fi analizat de o tehnologie de estimare a vârstei.
Citeste si: Instagram confirmă că are probleme! Mai multe persoane au raportat că li s-a închis contul
„Vrem ca toată lumea să experimenteze Instagram într-un mod adecvat vârstei lor, ceea ce înseamnă că trebuie să ştim câţi ani au- iar aceasta este o provocare în întreaga noastră industrie.
Citește continuarea aici.