Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață pe platforma Oltchim. Forțele de intervenție au fost suplimentate.
Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineaţă pe platforma fostului combinat Oltchim Râmnicu Vâlcea. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Vâlcea, aproximativ 700 de metri pătraţi ard, iar în prezent se lucrează pentru localizarea şi stingerea incendiului. Oamenii din zonă au primit un mesaj Ro-Alert în urma incendiului de proporții care a izbucnit în această dimineață.
„În urma efectuării recunoașterii s-a constatat faptul că incendiul se desfășoară cu flacără și degajare de fum la deșeuri mase plastice pe o suprafață de circa 700 metri pătrați pe un strat de aproximativ 20 metri înălțime”, a transmis ISU Vâlcea.
Citește și: Cine este românul arestat în Grecia pentru incendierea unui teren de vegetație
Un incendiu de amploare a cuprins platforma Oltchim. Salvatorii au suplimentat cu o autospecială de stingere a incendiului la înălțime
Iniţial, au fost alocate forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru transport apă şi una CBRN. Ulterior s-au suplimentat forțele de intervenție cu 1 autospecială de stingere a incendiului la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și 1 autospecială transport apă din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani. Nu s-au înregistrat victime.
La fața locului s-au deplasat și reprezentanții instituțiilor vâlcene, pentru a evalua situația, inclusiv de la Agenția de Mediu, pentru măsurarea și verificarea parametrilor de toxicitate din aer, datorită fumului gros degajat de arderile deșeurilor plastice.
Oltchim este una dintre cele mai mari companii chimice din România
Oltchim, situată în Râmnicu Vâlcea, este una dintre cele mai mari companii chimice din România. Fondată în 1966, produce o gamă largă de produse chimice, inclusiv poliolefine, PVC și produse petrochimice. De-a lungul anilor, Oltchim a jucat un rol crucial în industria chimică a țării, contribuind semnificativ la economia națională. În ciuda dificultăților financiare, rămâne un pilon important al sectorului industrial românesc.