Fiul Tinei Turner a murit la vârsta de 67 de ani! Cu ce probleme de sănătate se confrunta Ike Turner Jr.?

Fiul Tinei Turner, Ike Turner Jr. s-a stins din viață la 67 de ani 

Ike Turner Jr., fiului primului soț al Tinei Turner dintr-o relație anterioară, a fost adoptat de cântăreață la o vârstă fragedă. Acesta s-a stins din viață la o zi după ce a împlinit 67 de ani.

Ike Turner Jr. a fost adoptat de către Tina Turner la o vârstă fragedă, fiind fiul primului soț al cântăreței din relația cu Lorraine Taylor. „Tina m-a crescut de la vârsta de 2 ani. Ea este singura mamă pe care am cunoscut-o vreodată”, declara el pentru Mail on Sunday în urmă cu ceva timp. Ike s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani, după o luptă grea cu problemele de sănătate. Vestea a fost confirmată de o verișoară a acestuia. Iată mesajul ei.

Citește și: Cum a reacționat Ahmed când a aflat în ce locație inedită va merge la primul date cu Veronica? Andreea Mantea: „Nu pari fericit” Concurentul din „Casa Iubirii” a rămas fără cuvinte

Ike Turner Jr. a fost adoptat de Tina Turner la vârsta de 2 ani 
(sursa foto: The Sun)

A murit fiul Tinei Turner! Iker Turner Jr. avea 67 de ani și se confrunta de ceva timp cu grave probleme de sănătate

Fiul Tinei Turner, Ike Turner Jr., s-a stins din viață la 67 de ani, lăsând un gol imens în sufletele apropiaților. Nepoata celebrei cântărețe, Jacqueline Bullock, a declarat pentru TMZ că vărul ei a murit sâmbătă, la o zi după ziua sa de naștere, într-un spital din Los Angeles.

Acesta se confrunta de ani buni cu probleme cardiace și insuficiență renală. Luna trecută, el a suferit și un accident vascular.

„Cu mare tristețe anunțăm trecerea în neființă a vărului meu, Ike Turner Jr. Junior era mai mult decât un văr pentru mine, era mai degrabă un frate, deoarece am crescut împreună în aceeași familie celebră”, a fost mesajul transmis de Jacqueline.

Ike Turner Jr. a încercat de-a lungul vieții să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor, în ciuda faimei de care se bucurau părinții lui. El a cântat, totuși, alături de tatăl său, dar și în trupa The Love Thang. Tatăl acestuia, Ike Turner Sr., s-a stins din viață în anul 2007, la vârsta de 76 de ani, urmat de Tina, în 2023, la vârsta de 83 de ani. De asemenea, el și-a pierdut și fratele, Ronnie, în decembrie 2022, care s-a stins din viață la 62 de ani din cauza unor complicații legate de cancerul de colon.

Citește și: Primul mesaj transmis de Cristian Botgros de pe patul de spital! Nicolae Botgros: „M-a apucat de mână și a zis...”. Cum se simte acum nepotul celebrului dirijor?

Cine era Ike Turner Jr., unul dintre cei patru copii ai Tinei Turner? 
(sursa foto: Facebook)

Câți copii a avut, de fapt, Tina Turner?

Ike și Tina Turner au cucerit industria muzicală între anii 1960 și 1976 cu grupul lor de R&B și soul Ike & Tina Turner Revue, care a vândut peste 10 milioane de discuri. Cei doi s-au căsătorit în 1962, dar au divorțat în 1978, Tina invocând diferențe ireconciliabile după o relație tumultoasă în care l-a acuzat de abuz fizic și sexual pe soțul ei. Cuplul a avut patru copii.

Cântăreața „Simply The Best” a decis să îi adopte pe cei doi fii ai soțului ei, Ike Jr. și Michael Turner, din relația cu Lorraine Taylor. De asemenea, aceasta a avut primul ei copil, Raymond Craig, la vârsta de 18 ani, cu saxofonistul Kings of Rhythm, Raymond Hill, care a fost ulterior adoptat de Ike Sr. și a devenit Craig Raymond Turner. În octombrie 1960, Tina Turner a adus pe lume primul copil alături de soțul ei, Ronnie Turner.

Reflectând asupra vieții ei în memoriile ”My Love Story: Tina Tuner”, cântăreața spunea că cei patru copii ai ei au fost nevoiți să asiste la „certurilor nesfârșite” dintre ea și Ike Sr. „Știam că asta îi va marca, și așa a fost”, a scris ea.

După ce s-a recăsătorit și s-a mutat în Elveția alături de noul ei soț, Erwin Bach, Tina Turner a recunoscut că s-a îndepărtat de toți copiii ei, cu excepția lui Craig. În 2018, Ike Turner Jr. declara că nu mai vorbise cu mama lui de peste 10 ani. „Nu am mai vorbit cu mama mea de Dumnezeu știe când – probabil în jurul anului 2000. Mama mea își trăiește viața – are un nou soț și locuiește în Europa. Nu vrea să mai aibă de-a face cu trecutul”, spunea el.