
Se apropie a doua semifinală dar și finala concursului muzical Eurovision, fanii acestuia devin din ce în ce mai curioși să vadă cine va pleca cu marele trofeu acasă. În semifinala din 10 mai, reprezentanții țărilor participante s-au întrecut în momente spectaculoase, în speranța de a intra la inima publicului și de a ajunge mai aproape de titlul mult râvnit.
Care sunt primii 10 finaliști din prima semifinală Eurovision 2022
Lituania- Monica Liu- „Sentimentai”
Elveţia- Marius Bear- „Boys Do Cry”
Ucraina- Kalush Orchestra- „Stefania”
Regatul Ţărilor de Jos- S10- „De Diepte”
Republica Moldova- Zdob şi Zdub & Advahov- „Trenuleţul”
Portugalia- Maro- „Saudade, Saudade”
Islanda- Systur- „Með Hækkandi Sól”
Grecia- Amanda Giorgiadie Tenfjord- „Die Together”
Norvegia- Subwoolfer- „Guve Theat Wolf a Banana”
Armenia- Rosa Linn- „Snap”
Casele de pariuri internaţionale au anunţat de ceva vreme că Ucraina și Moldova sunt favorite să câştige ediţia din acest an a concursului muzical Eurovision.
Eurovision Song Contest 2022 [Sursa foto: Facebook]
„ Vă mulţumim că sprijiniţi Ucraina!”, a spus solistul Oleg Psyuk pe scena Arena Pala Olimpico.
Telespectatorii Eurovision 2022 au putut să voteze în prima semifinală dacă provin din una dintre cele 17 ţări ale căror reprezentanți au urcat pe scenă marţi seară, 10 mai. Cu toate acestea, nu își pot vota propria țară.
Acestora li s-a alăturat și publicul din Franţa şi Italia, în procesul de vot. România nu a putut vota în această seară.În semifinala de joi, 12 mai, participă și România
Reprezentantul României, WRS, cu numărul 13, va urca pe scena concursului joi, 12 mai în cea de-a doua semifinală. Atunci vor putea vota și telespectatorii ţărilor participante cărora li se adăuga telespectatorii din Germania, Spania şi Marea Britanie. În cea de-a doua semifinală vor urca pe scenă reprezentanţi din 18 ţări.
Eurovision Song Contest 2022: Cei 10 finaliști [Sursa foto: Facebook]
Țările care concurează, în ordinea intrării în concurs sunt: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, România, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia și Irlanda.