Emilia Ghinescu și-a deschis sufletul și a povestit cum a aflat de pe Facebook că tatăl ei a mai avut și alți copii. Câți frați are, de fapt, artista?
Emilia Ghinescu este în prezent una dintre cele mai dorite interprete la petreceri, însă puțini știu că aceasta ascunde o poveste dureroasă de viață. Cântăreață a fost abandonată de tată chiar înainte să vină pe lume, iar după ce mama ei s-a căsătorit cu un alt bărbat a îndurat bătăi cumplite din partea acestuia. De-a lungul anilor, ea a aflat că are mai mulți frați. Unul dintre ei i-a dat mesaj pe Facebook și astfel au ajuns să se cunoască. Iată declarațiile făcute de Emilia Ghinescu despre familia ei numeroasă.
Emilia Ghinescu, dezvăluiri emoționante despre singurul moment în care și-a dorit să-și cunoască tatăl
Emilia Ghinescu și-a deschis sufletul și a vorbit despre familia ei numeroasă în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
„În momentul în care eu am fost plecată la Curtea de Argeș, când mi-am dorit să-mi cunosc tatăl înainte de căsătorie, aveam în jur de 18 ani. Mama m-a luat de mână și m-a dus să-mi cunosc tatăl, acasă la bunici, unde ea știa că locuiesc. Bineînțeles, el nu era acasă, dar acasă erau bunicii mei și cu încă doi copii, doi băieței gemeni foarte mici.
Citește și: Adda, revoltată pe TikTok: "O să mă înjurați, dar nu am putut să mă abțin. Să vă fie rușine!”
Cum a aflat Emilia Ghinescu pe Facebook despre frații ei?
Emilia Ghinescu a aflat că mai are și alți frați de pe Facebook. În urmă cu mai mulți ani, un bărbat i-a trimis o poză în care apăreau tatăl și mama ei, aceasta fiind singura fotografie pe care artista o avea și în casă cu părinții ei. Bărbatul respectiv i-a spus că sunt frați, iar ulterior, cântăreața a mai aflat și despre o soră mai mică. În urmă cu doi ani, vedeta și cei trei frați pe care îi cunoscuse anterior au aflat că tatăl lor a mai avut încă un copil.
„Știam că mai am doi frați, nu știam în schimb de ceilalți doi. Într-adevăr, mi-a dat mesaj pe Facebook, unul dintre frații mei poartă numele tatălui, adică Eugen Stan. Băiatul se ocupă de Facebook și mi-a zis „Mama, ți-a dat cineva mesaj cu o poză pe care o ai tu în casă”. O singură poză am cu mama și cu tata, în rest nu am nicio poză, acea poză este pe șemineul meu și tocmai după acea poză mi-a dat fotografia și mesajul și în mine inima s-a făcut mică mică mică. Era dorința aia: Nu vreau să știu, nu vreau să-l cunosc. Nu am știut că e vorba de frate și băiatul i-a răspuns și i-a spus „Da, cine sunteți?”. Și a spus atunci că este fratele meu. Așa am făcut cunoștință cu frații, așa am aflat că mai am încă o soră mai mică decât noi, dintr-o altă căsătorie a tatei. Și acum doi ani de zile am aflat toți patru că mai avem încă un frate. Se pare că i-a plăcut tare mult tatălui meu să facă copii”, a mai spus Emilia Ghinescu.