Fanii și colaboratorii deplâng moartea celebrului compozitor Brett James. Acesta și-a găsit sfârșitul în urma unui accident aviatic.
Celebrul compozitor și cântăreț Brett James, ale cărui hituri au marcat muzica country timp de câteva decenii, s-a stins din viață într-un cumplit accident aviatic, la doar 57 de ani. Fanii și colaboratorii sunt în stare de șoc în urma celor întâmplate. Iată cum a avut loc tragedia.
Compozitorul Brett James a murit la 57 de ani, într-un accident aviatic
Brett James a fost unul dintre cei trei pasageri de la bordul avionului Cirrus SR22T, care s-a prăbușit într-o zonă împădurită, aproape de o școală din Carolina de Nord.
Avionul a decolat de pe Aeroportul John C. Tune din Nashville, Tennessee, și se îndrepta spre Franklin, Carolina de Nord.
Acesta era înregistrat pe numele lui Brett James. În urma accidentului, niciun elev sau profesor de la școala din apropiere nu a fost rănit.La scurt timp după ce s-a aflat vestea cumplită, mesajele de condoleanțe au început să curgă în mediul online. Societatea Americană a Compozitorilor, Autorilor și Editorilor (ASCAP) a scris pe rețelele sociale: „Brett a fost un colaborator de încredere al celor mai mari nume din muzica country și un adevărat susținător al colegilor săi compozitori.
Iată care este cauza morții lui Brett James, celebrul cântăreț și compozitor
Cariera lui Brett James. Cum a ajuns cunoscut?
Brett James nu era cunoscut publicului doar ca artist solo, ci și datorită pieselor pe care le-a compus. Astfel, el a fost de două ori compozitorul country al anului ASCAP, iar în 2020 a fost introdus în Nashville Songwriters Hall of Fame. El s-a născut la data de 5 iunie 1968, în Columbia, Missouri, iar inițial a studiat Medicina. În cele din urmă, el a decis să se dedice muzicii, lansând primul său album în 1995 sub egida Career Records.
James a compus mai multe hituri country pentru artiști precum Carrie Underwood („Jesus, Take the Wheel”), Kenny Chesney („When the Sun Goes Down”, „Out Last Night”), Dierks Bentley („I Hold On”), Jason Aldean („The Truth”) și Rascal Flatts („Summer Nights”). Moștenirea lui artistică nu se regăsește doar în topurile muzicale sau premii, ci și în emoțiile pe care le transmitea. În plan personal, Brett James era căsătorit cu Sandra Cornelius și avea 4 copii.