Delia nu se ferește să spună lucrurilor pe nume! Întrebată ce părere are despre fenomenul tot mai răspândit al adolescenților care consumă substanțe interzise la festivaluri, artista a oferit un răspuns sincer și direct.
„ E greu să fii părinte. Nu am copii, dar cred că oamenii știu cel mai bine zicala ‘cum ți-i crești, așa îi ai’ ”, a declarat vedeta, subliniind că educația primită acasă este cheia în formarea tinerilor.
Delia a ținut să precizeze că nu vrea să dea lecții părinților, dar a atras atenția asupra unui adevăr simplu: distracția nu ar trebui să depindă de alcool sau droguri.
„Pentru că nu am copii, în mod direct, nu sunt în măsură să dau sfaturi despre cum să-și crească alți oameni copiii și nici n-am să insist să fac asta, dar cred că oamenii știu cel mai bine zicala ‘cum ți-i crești așa îi ai’. Adică dacă îi neglijezi…
Categoric, eu mă pot distra fără nimic, eu nu trebuie să beau ca să mă simt bine, pentru că sunt un anumit tip de om. Dar nu garantez pentru alții că pot, pentru că mulți sunt foarte introvertiți, alții au alte probleme, suntem cu toții foarte diferiți. Oricum, e foarte greu să fii părinte', a precizat artista pentru okmagazine.ro.
Artista a mai spus că fiecare adolescent e diferit și că rolul părinților, chiar dacă este complicat, rămâne esențial.
View this post on Instagram
Citește și: Ce "dovezi stiintifice" va prezenta in instanta Brigitte Macron pentru a demonstra ca este FEMEIE
Delia nu s-a sfiit niciodata sa vorbeasca deschis si totodata transant despre dorinta de a NU avea copii chiar daca a trecut de multe ori prin presiunea mediatica in ce priveste acest capitol. Nu de putine ori, artista a spus concret ce gandeste despre acest subiect:
„Mie mi-e frică puțin de lumea asta. Mi-e frică, gândindu-mă la mediul ăsta de familie. Mi-e teamă să mă gândesc că aș aduce un copil pe lume. Ok, da, nu văd o lume superbă, nu văd o lume ideală. Niciodată nu a fost. Nu-mi place în totalitate lumea în care trăim. Mi se pare că aduci un copil într-o lume tare nesigură. E nesigur totul, iar tu aduci un suflet nevinovat într-un mediu nesigur. Te gândești că, la un moment dat, pleacă și intră cumva, prin diferite portițe, în lumea asta despre care vorbesc', a mai precizat ea în trecut.