Dinu Maxer și-a adus noua iubită acasă și i-a făcut cunoștință cu copiii. Chiar dacă sunt vecine acum, Ada și Deea nu s-au intersectat mai deloc.
La doar câteva săptămâni de la anunțarea divorțului de fosta soție, Dinu Maxer a fost surprins în compania unei brunete misterioase, care potrivit apropiaților, este noua sa iubită. Celebrul cântăreț are planuri mari cu noua parteneră, iar surse apropiate susțin că acesta se gândește să întemeieze o familie alături de ea. Mai mult chiar, se pare că Ada petrece foarte mult timp în apartamentul lui Dinu, așa că a făcut cunoștință și cu cei doi copii ai săi. Iată cum se înțeleg cei mici cu noua cucerire a tatălui lor.
Dinu Maxer le-a făcut cunoștință copiilor cu noua sa iubită
Dinu Maxer a trecut peste despărțirea de fosta soție și și-a găsit liniștea în brațele Adei, o brunetă misterioasă care seamănă foarte mult cu Nicoleta Luciu.
„Dinu acum este bine, este liniștit! Este bine cu Ada, se focusează doar pe relația lor. Oficial nu s-au mutat împreună, dar ea stă mult la el. Băiatul lui Dinu nu zice nimic de noua parteneră a tatălui său, se înțeleg bine, ea se comportă foarte frumos cu el.(…) Ada o știe și pe fiica lui Dinu, mai vine pe la el.
Și cu ea se înțelege bine.
Deea s-a întâlnit din întâmplare cu Ada, iubita lui Dinu Maxer
Chiar dacă Ada petrece foarte mult timp în apartamentul lui Dinu Maxer, aceasta nu a avut ocazia să se întâlnească de prea multe ori cu Deea din cauza programului ei încărcat. Cu toate acestea, cele două s-au întâlnit din întâmplare la un salon de înfrumusețare, însă Deea nu a recunoscut-o pe noua iubită a fostului ei soț. În prezent, dansatoarea este destul de discretă cu privire la viața amoroasă, dar postările din mediul online dau de înțeles că nu mai este singură.
„Deea și Ada s-au întâlnit recent la un salon de înfrumusețare, este adevărat, dar Deea nu a recunoscut-o, nu știa cine este. În rest, nu s-au intersectat mai deloc, chiar dacă acum sunt vecine. Pentru că Deea a fost plecată în ultimul timp foarte mult de acasă și nu au avut cum și când”, au mai spus apropiații lui Dinu despre întâlnirea avută de cele două femei din viața artistului.