A fost descoperit un "cimitir rezidențial" în România. Iată unde se află acesta.
Jurnalista Cristina Stăncilescu a realizat o postare pe pagina sa de Facebook în care a prezentat condițiile existente într-un cimitir din România. Călătorind în apropiere de Pitești, în zona Bascov, aceasta a găsit un cimitir organizat diferit față de restul cimitirelor, în care cavourile erau de fapt niște căsuțe cu uși de termopan, perdele la ferestre și chiar cu aerisire.
"Dacă intri pe strada de dinainte de a intra în Pitești, venind dinspre Bascov și mergi, mergi, mergi, vei ajunge la o pădure superbă la marginea căreia se află un cimitir care m-a lăsat cu gura căscată și cu multe întrebări legate de viața de apoi. Cavourile nu sunt chiar cavouri, așa cum le știm, ci mici căsuțe cu perdele la ferestre (unele), cu uși de termopan cu geamuri și acoperiș, cu aerisire și tot ce trebuie pentru ca mortul să se simtă bine, bănuiesc.
Orașul cu "cimitir rezidențial", val de reacții în mediul online
Postarea a strâns zeci de comentarii în care internauții se declară uluiți de aceste construcții.
"„Numai la noi poate să facă așa. Nicăieri în lume nu am văzut ceva de genul ăsta…”, „Or avea și băi?”, „Cimitirul din Buenos Aires unde e îngropată Evita Peron e la fel. Mă rog, nu cu termopane. Dar cu perdele la fereastră și, pe alocuri, cu ușa deschisă”, „Wow, mă face să mă gândesc la cimitirul Lafayette din New Orleans cu căsuțele astea. Acolo sunt însă de piatră, fără ferestre și perdeluțe”, s unt doar câteva dintre comentariile care au apărut în secțiunea destinată acestora.
Despre acest subiect au discutat și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ”Dimineața nebună ”. Cei care nu au fost pe frecvențe pot asculta întregul moment chiar aici.