Stiri

Denise Rifai și Mihai Ghiță, premiați de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, în cadrul evenimentului „Ziua Ziaristului Român”

Denise Rifai si Mihai Ghita, premiati de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania
Denise Rifai și Mihai Ghiță au fost premiați astăzi, în cadrul evenimentului organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Denise Rifai și Mihai Ghiță au fost premiați astăzi, în cadrul evenimentului organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România cu ocazia celebrării Zilei Ziaristului Român. Gala, care își propune să premieze voci puternice din mass-media, într-o zi cu totul specială, a devenit tradiție pentru UZPR și se află la cea de-a șaptea ediție.

Denise Rifai, prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, și Mihai Ghiță, Mangerul Știrilor Kanal D și prezentator al emisiunii de reportaje „Asta-i România”, au primit distincția „Credință și Loialitate” pentru modul în care știu să își facă profesia mereu având că bornă informarea corectă și binele cetății. Emoțiile au fost uriașe pe scenă sălii Horia Bernea a Muzeului Țăranului Român, cei doi primind onorantele distincții în aplauze la scenă deschisă.

Cu o experiență bogată în media, Denise Rifai prezintă la Kanal D un proiect unic pe piață media din România, „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Formatul TV este unul extrem de riguros și constă în interviuri cu personalități puternice, din diferite domenii de activitate, fie că este vorba de politică, televiziune, muzică, sport etc.

40 de întrebări, un format de emisiune care necesită o documentare minuțioasă și aduce în fața telespectatorilor interviuri de excepție

Realizarea emisiunii necesită o documentare minuțioasă, ce se poate desfășura și pe mai multe decenii din viață invitatului, iar interviul în sine relevă telespectatorilor noi perspective asupra acestuia. Cu o abordare curajoasă, emisiunea a a fost o revelație pe piață media din România, dezvăluirile făcute de invitați în timpul emisiunii fiind preluate și dezbătute în presă.    

Denise Rifai si Mihai Ghita, premiati  de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania

De numele lui Mihai Ghiță se leagă succesul emisiunii „Asta-i România!”, un format de reportaje care a cucerit publicul din România, dar și juriile de specialitate.

În 2008, Mihai Ghiță se alătură echipei Kanal D, că reporter al Știrilor, la scurt timp devenind realizatorul, dar și prezentatorul „Asta-i România!”.