Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat în fața credincioșilor că urmează să fie operat. Iată ce i-au descoperit medicii liderului catolic.
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat că urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale zilele următoare, după ce medicii i-au descoperit un nodul la un plămân. Iată ce a spus suveranul pontif în fața credincioșilor strânși la rugăciune la Vatican.
Cu ce probleme de sănătate se confruntă Papa Leon al XIV-lea?
Papa Leon al XIV-lea a anunțat duminică, 11 octombrie, în timpul rugăciunii Angelus, că urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale. Medicii i-au descoperit un nodul la un plămân „într-un stadiu foarte incipient”.
„În urma unor controale recente, mi s-a descoperit un nodul la plămân.
Conform biroului de presă al Vaticanului, Papa Leon ar avea nevoie de o săptămână de recuperare după operație.
Acesta nu are alte probleme de sănătate cunoscute și obișnuiește să joace tenis în fiecare săptămână.
Papa Leon al XIV-lea, implicat în mai multe dispute cu Donald Trump
Născut în Chicago, Papa Leon al XIV-lea este primul Papă american din istorie. De la alegerea sa în 2025, acesta a fost implicat în mai multe dispute cu Donald Trump. Președintele SUA a stârnit reacții furioase în luna aprilie, când a postat o fotografie generată cu ajutorul inteligenței artificiale în care părea să fie îmbrățișat de Iisus Hristos.
Fotografia bizară a apărut pe contul lui Trump după ce liderul catolic l-a criticat în legătură cu războiul din Iran. Fără să menționeze numele președintelui, Papa Leon al XIV-lea a spus că „lumea este devastată de o mână de tirani”. De asemenea, a criticat „idolatria” și „iluzia atotputerii” din cadrul războiului. Declarațiile lui au fost interpretate ca fiind un atac la adresa Casei Albe.
Trump a ripostat pe platforma Truth Social, descriindu-l pe suveranul pontif ca fiind „SLAB în fața criminalității și dezastruos în politica externă. Nu vreau un Papă care consideră că este în regulă ca Iranul să dețină o armă nucleară”.
Conflictul a atras atenția prim-ministrului Italiei, Giorgia Meloni, care a condamnat criticile lui Trump la adresa Papei, calificându-le drept „inacceptabile”. „Papa este capul Bisericii Catolice. Este corect și normal ca el să facă apel la pace și să condamne toate formele de război”, a declarat ea.