Cristina Deleanu s-a stins la vârsta de 84 de ani.
Cristina Deleanu, actriță cu o carieră impresionantă și soția cunoscutului actor Eugen Cristea, a murit la vârsta de 84 de ani. Cei doi formau unul dintre cele mai longevive și solide cupluri din lumea mondenă românească, fiind împreună de peste patru decenii. Deși s-au căsătorit oficial în anul 2001, povestea lor de dragoste și parteneriat a început cu mulți ani înainte și a inspirat numeroase generații.
Cristina Deleanu, soția lui Eugen Cristea, s-a stins din viață
Citește și: Cum a fost găsită moartă Cristina Deleanu? Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul marii actrițe
Actrița s-a stins din viață în urma unui infarct stomacal, pe fondul unor probleme de sănătate care o măcinau în ultima perioadă. Moartea Cristinei Deleanu a venit ca un șoc pentru familie, prieteni și colegi de breaslă, iar soțul său, Eugen Cristea, este copleșit de durere.
Mesajul emoționant transmis de Marina Almășan: ”Sunt în stare de șoc”
Pierderea Cristinei Deleanu a fost resimțită profund de apropiați. Printre cei care i-au transmis mesaje de condoleanțe lui Eugen Cristea se numără și realizatoarea de televiziune Marina Almășan, bună prietenă a cuplului. Vizibil afectată de dispariția actriței, Marina Almășan a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook: „Doamne! Sunt în stare de șoc! Cel mai vechi și fidel colaborator al meu de la TVR, actorul Eugen Cristea, prieten de suflet cum puțini am, tocmai a primit cea mai cruntă veste: minunata sa soție, Cristina Deleanu, nu mai este! Mi-a fost la rându-mi bună prietenă, cei doi – familia lor frumoasă – făcând parte din universul meu, fiindu-mi alături în nenumărate întâmplări ale vieții, și personale dar și publice. Dincolo de actrița talentată, Cristina a fost un om de o rară delicatețe sufletească, de o cultură desăvârșită, și, mai mult decât atât, un om al cetății, frământat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Condeiul său strălucit mi-a furnizat, în nenumărate rânduri, pentru revista online pe care o conduc, analize de o rară profunzime ale lucrurilor strâmbe din această țară. Vocea Cristinei a tăcut astăzi pentru totdeauna. Familia pe care am admirat-o mereu pentru iubirea și respectul ce-i stăteau la bază, iată, s-a împărțit: jumătate a rămas pe Pământ, urmând să plângă jumătatea plecată spre Cer… Tare tristă veste mi-a început dimineața… Să-i fie liniște și frumos Cristinei acolo, în noua Lume spre care a pornit și să reușească dragul meu Eugen să treacă peste această cumplită despărțire. Sunt alături de tine, prieten drag!”.
Pe lângă activitatea artistică, Cristina Deleanu a fost cunoscută și pentru implicarea sa în viața civică și pentru opiniile tranșante exprimate prin articole publicate în presa online. A colaborat în trecut cu Marina Almășan pentru revista pe care aceasta o coordonează, semnând analize profunde și rafinate despre realitățile societății românești.