Cristi Botgros a urcat pe scenă pentru prima dată după ce a fost externat. Iată cum se simte tânărul, dar și cum a comentat zvonurile potrivit cărora ar fi ajuns pe patul de spital din cauza substanțelor interzise.
Cristi Botgros a fost externat după o lună petrecută în spital. Două săptămâni a fost în comă și medicii nu îi mai dădeau nicio șansă la viață. Întreaga familie a trecut prin clipe de coșmar și a așteptat cu sufletul la gură ca starea tânărului să se îmbunătățească. În cele din urmă, acesta s-a trezit, s-a întors acasă la tatăl lui și recent a participat la primul lui concert, alături de orchestra Lăutarii. În cadrul unui interviu, el a comentat zvonurile apărute în mediul online, potrivit cărora ar fi ajuns pe patul de spital din cauza substanțelor interzise. Iată declarațiile fiului Adrianei Ochișanu și al lui Corneliu Botgros.
Cristi Botgros, primele declarații după ce a fost externat din spital
Cristi Botgros a urcat pe scenă pentru prima dată după ce a fost externat din spital. Tânărul mărturisește că s-a confruntat cu grave probleme de sănătate, însă acestea nu au nicio legătură cu substanțele interzise. El susține că a avut o problemă la pancreas pe care a descoperit-o prea târziu și astfel a ajuns într-o situație critică.
Instrumentistul alege să nu mai bage în seamă criticile care i-au fost aduse și merge mai departe cu capul sus.„A fost o perioadă într-adevăr foarte grea, abia acum încep să o tălmăcesc și să îmi dau seama cât de dureros a fost pentru persoanele apropiate și pentru părinți, dar mă bucur că mă aflu acum aici, sunt bine, e primul meu concert după o lună de spital.
Am citit mai multe știri, speculații, prostii și lumea e rea, am citit comentariile. Nu poți să astupi gura lumii, fiecare își dă cu părerea cum consideră, dar oamenii neștiind situația oricum vorbesc prostii. Am avut o problemă cu pancreasul de mai demult, care nu mi-a dat de știre. Pe data de 13 septembrie m-a frânt o durere insuportabilă acasă. I-am spus lui tata: «Cheamă ambulanța că nu mai pot». Pe drum spre spital s-a acutizat și mai mult, am stat în comă două săptămâni, deci situația a fost foarte gravă. Nu-mi dădeau șanse la viață și printr-o minune, cu siguranță a fost voia lui Dumnezeu, m-a reîntors. Pot să spun că am renăscut”, a declarat Cristi Botgros în cadrul unei emisiuni TV.
Ce schimbări vrea să facă nepotul lui Nicolae Botgros în viața lui, după ce a stat o lună internat în spital și a fost în comă?
După ce a fost în comă și întreaga lui familie a trecut prin momente extrem de dureroase, Cristi Botgros a ieșit din spital cu o nouă perspectivă asupra vieții. El este hotărât să aibă mai multă grijă de sănătatea lui. „Cât am fost în Terapie Intensivă, deja conștient, până să ajung în secție, am stat tot timpul ăsta și am meditat foarte mult. M-am gândit ce fac când ies. Deci un mod sănătos de viață, alimentație corectă, sport, mă axez pe sănătate, vreau să fac sport. Să merg înainte, să fiu lângă ai mei, să facem lucruri frumoase, să cântăm și așa mai departe. E o recuperare și mai urmează cu siguranță. Deci o dietă strictă, jumătate de an-un an, o lună-două cel puțin fără efort fizic”, a mai spus nepotul lui Nicolae Botgros.