Corneliu Botgros și-a deschis sufletul și a vorbit despre relația cu tatăl său, Nicolae Botgros. Iată ce a declarat după ce a plecat din Orchestra Lăutarii.
Recent, Corneliu Botgros și-a sărbătorit ziua de naștere, iar cu această ocazie a fost invitat în cadrul unei emisiuni TV, unde a vorbit deschis despre neînțelegerile din relația cu tatăl său, maestrul Nicolae Botgros. Iată ce a declarat acesta.
Ce a declarat Corneliu Botgros despre neînțelegerile din relația cu tatăl său?
Relația lui Corneliu Botgros cu tatăl său, maestrul Nicolae Botgros, a traversat mai multe momente dificile în ultima perioadă. Invitat în cadrul unei emisiuni TV, fostul soț al Adrianei Ochișanu și-a deschis sufletul și a explicat că pe plan muzical nu există niciun conflict. Cu toate acestea, în plan personal au mai apărut neînțelegeri de-a lungul timpului, cum se întâmplă în orice familie.
„Eu, deocamdată, activez pe cont propriu și cu orchestră improvizată.(...) Conflicte muzicale nu există între noi. Neînțelegeri, bineînțeles, există nu doar la noi, dar în orice familie. Eu încă mai am speranța că toate se vor lămuri și toate se vor normaliza cumva, neafectând activitatea mea pe mai departe, pe plan propriu. Pot să mă aflu și acolo, dar pe plan propriu să merg cu proiectele pe care vi le-am spus mai devreme. În rest, sper că undeva drumurile noastre se vor intersecta și așa ar fi normal”, a explicat Corneliu Botgros la TV8.
Cum se înțelege Cristi Botgros cu bunicul său?
Prezent alături de Corneliu în platoul emisiunii din Republica Moldova, Cristi Botgros a vorbit la rândul său despre relația cu maestrul Nicolae Botgros. El a explicat că vrea să-i fie alături tatălui său în proiectele pe care le pregătește de când a plecat din Orchestra Lăutarii, dar și bunicului său.
„Eu sunt angajat al orchestrei Lăutarii. Nici nu mi-a venit prin gând să plec pentru că orchestra Lăutarii m-a format ca muzician de mic copil.