Cleopatra Stratan și Edward Sanda au lansat piesa „Cel puțin o veșnicie”, ocazie cu care au anunțat și data nunții lor.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și nu ezită să-și expună sentimentele în mod public. Cei doi au fost transparenți cu relația lor încă de la început și și-au ținut fanii la curent cu cele mai importante momente din relația lor.
În ziua în care a împlinit 18 ani, Cleopatra Stratan a primit și inelul de la Edward Sanda, eveniment neașteptat și catalogat ca fiind prea devreme pentru relația lor. Cu toate acestea, cei doi au spus că acesta este pasul pe care vor să-l facă indiferent de gurile rele. Astfel, cei doi au lansat piesa „Cel puțin o veșnicie”, ocazie cu care au anunțat și data nunții lor.
Când se căsătoresc Cleopatra Stratan și Edward Sanda?!
Cleopatra Stratan și Edward Sanda au tot lansat indicii cu privire la cel mai important din viața lor, spunând că, cel mai probabil, va fi în toamnă.
„O viață-ntreagă noi ne-am căutat și am simțit că suntem suflete pereche încă de la început. Piesa asta este despre noi, iar clipul ne descrie povestea de la cum ne-am cunoscut până în momentul prezent. Am decis să lansăm această piesă acum, în contextul căsătoriei noastre care va avea loc pe 14 august! 💍🕊 Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest proiect! Vă iubim!”, a scris Cleopatra Stratan pe Instagram.