Polițiștii i-au prins pe autorii bătăii din spitalul Pantelimon. Ce pedepse riscă?
Un incident grav a avut loc între două familii din Pantelimon. Altercația a început mai întâi pe stradă, apoi s-a mutat la spital. Autoritățile au intervenit rapid, iar Poliția Română a anunțat că toți cei implicați în acest conflict au fost identificați. În prezent, polițiștii continuă să caute și să audieze martorii care au asistat la acest incident violent.
Autorii bătăii din spitalul Pantelimon, prinși
Marți, Poliția Română a informat că investigațiile privind acest caz sunt coordonate de șeful Poliției Capitalei, chestorul principal Bogdan Berechet, în colaborare cu inspectorul-șef al IPJ Ilfov, chestorul Mădălina Moșoiu. În urma cercetărilor efectuate, o persoană a fost reținută sub acuzația de tentativă de omor și conducere fără permis, aceasta urmând să fie prezentată Tribunalului Ilfov pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă. Chestorul Moșoiu a oferit detalii despre reținerea suspectului, explicând că persoana în cauză a participat activ la conflictul din 21 septembrie, fiind implicată în altercație în calitate de șofer al unui vehicul.
Cine sunt autorii bătăii din spitalul Pantelimon
În același timp, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Georgian Drăgan, a confirmat că toate persoanele implicate direct în cele două cazuri, atât din Pantelimon, cât și din Capitală, au fost identificate. Se pare că aceștia făceau parte din două clanuri. Drăgan a precizat că investigațiile vor continua, colaborând cu Poliția Capitalei și IPJ Ilfov pentru a finaliza dosarele și a lua măsurile legale necesare în aceste cauze complexe.
În ciuda faptului că persoanele implicate direct în conflict au fost identificate și reținute, autoritățile lucrează în continuare pentru a identifica și audia martorii care au fost prezenți în timpul altercației. Acest proces este esențial pentru a reconstitui cu exactitate evenimentele și a clarifica rolul fiecărei persoane implicate. ”Aşadar, cum am spus şi mai devreme, toate persoanele de interes pentru cele două cauze au fost identificate. Mai sunt de identificat persoane care au participat, dacă îmi permiteţi să spun aşa, în calitate de martor al acestei audieri, este foarte important să fie aduse şi la evenimente. Este foarte important ca şi aceste persoane să fie conduse la audieri de către colegii noştri, tocmai pentru a contura întregul fie al evenimentelor”, a mai spus Drăgan.
Citește și: Scandal în lumea muzicii populare! Mai mulți artiști, acuzați de înșelăciune. Cine sunt și ce pedepse riscă