Larisa Uță a vorbit, cu ochii în lacrimi, despre un moment dureros din căsnicia ei cu Alin Oprea. Deși a fost lovită, ea a ales să nu îl părăsească.
Larisa Uță și Alin Oprea au fost căsătoriți mai bine de două decenii, însă după mai multe conflicte, în 2020, și-au dat seama că relația lor nu mai poate fi salvată și au ajuns la divorț. A urmat o perioadă în care cei doi și-au adus acuzații dure, iar apoi au rupt orice legătură. Acum, Larisa Uță a reaprins scandalul, povestind cum au stat, de fapt, lucrurile în căsnicia cu celebrul artist. Întrebată dacă a fost sau nu lovită de fostul soț, ea a povestit, cu ochii în lacrimi, despre un moment dureros din perioada în care încă era căsătorită cu Alin Oprea. Iată declarațiile Larisei Uță.
A lovit-o sau nu Alin Oprea pe Larisa Uță?
Larisa Uță a vorbit deschis despre momentele dificile din căsnicia cu Alin Oprea. Deși artistul susținea că ea l-a lovit în repetate rânduri, fiind campioană la judo, Larisa neagă acuzațiile.
Ce mai au de împărțit Alin Oprea și Larisa Uță?
Larisa Uță a dezvăluit că a luat decizia de a divorța de Alin Oprea după ce a descoperit că acesta o înșela. În urma separării, artistul a susținut că fosta soție i-a luat toată averea și l-a despărțit de copii. Acum, Larisa Uță spune că nu înțelege de ce solistul continuă scandalul, în condițiile în care ei nu mai au ce să împartă.
Alin Oprea spunea în trecut că Larisa Uță i-ar fi furat o chitară, iar acum ea lămurește acuzațiile artistului. Femeia spune că fiica ei, Melissa, este cea care a luat, de fapt, chitara simțindu-se abandonată de tatăl ei, iar în prezent încă o păstrează. „Chitara, despre care știe foarte clar că a luat-o Melissa și este la Melissa în momentul de față. O dăm înapoi oricând vrea el. Nu are nimeni nicio problemă. Aceea a fost reacțioa copilului care s-a simțit abondonat”, a mai spus fosta soție a artistului.