"Cine îl crede înfrânt se înșală foarte tare". Theodor Andrei nu se lasă doborât de critici și nu exclude posibilitatea să revină la Eurovision și la anul

Theodor Andrei a reprezentat România în a doua semifinală a concursului european Eurovision, cu piesa „D.G.T. (Off and On)“. Din păcate, nu numai că țara noastră nu s-a calificat în finală, ci a obținut zero puncte, fiind cea mai slabă participare a României din istorie. Nu numai piesa României de anul acesta a nemulțumit publicul. Ținutele purtate de artist au stârnit, de asemenea, un val de critici. În ciuda acestui fapt, nu este exclus să-l vedem din nou la Eurovision, un concurs de care Theodor Andrei este atras încă de când era mic.
„Cine îl crede înfrânt pe Theodor se înșală foarte tare. Nu m-ar mira să scornească o nouă prezență la Eurovision, așa cum îl știm. Gestionează bine eșecurile și are puterea de a trece peste ele așa cum puțini dintre noi știm să facem asta.
Comentariile negative au surprins-o neplăcut pe mama lui Theodor Andrei
Simona Andrei s-a arătat extrem de dezamăgită de această experiență și de faptul că Theodor Andrei a fost aspru criticat. În mediul online, reprezentantul României la Eurovision 2023 a primit porecla de „dezamăgirea românească”. Chiar dacă pentru momentul muzical era răspunzătoare o întreagă echipă, eșecul a fost pasat tânărului, acesta fiind „oaia neagră” din poveste.
„Theodor a încercat să mascheze modul în care a primit tot soiul de comentarii, care mai de care mai aparte. Știu că el le-a spus celor din jurul său atunci când a fost întrebat de presă despre cum a traversat acele momente că nu l-au deranjat prea tare. El a încercat să pareze cât mai elegant, dar îmi cunosc copilul și știu că toate astea l-au afectat. Nici nu avea cum altfel, fiindcă e un tânăr cu problemele și cu sensibilitățile lui. E o lecție nemeritată“, a declarat Simona Andrei într-un interviu pentru Impact, precizând că "pachetul" care s-a văzut la TV a fost gândit de o întreagă echipă, nu doar de fiul său.