Potrivit testelor genetice pe care le-a făcut, actorul Chris Hemsworth areun risc ridicat de a se îmbolnăvi de Alzheimer.
Actorul Chris Hemsworth, care a jucat rolul lui "Thor" în franciza Marvel în ultimii ani, a anunțat că este expus unui risc crescut să facă boala Alzheimer după ce a fost supus testelor genetice.
După testare, a descoperit că a moștenit două copii ale genei ApoE4 de la ambii părinți. Aceasta însemna că actorul avea un risc de 10 ori mai mare de a dezvolta Alzheimer decât cineva fără varianta genei duble.
Cum și-a primit Chris Hemsworth diagnosticul
Inițial, rezultatele testelor ar fi trebuit să fie publicate în direct într-o emisiune, astfel încât reacțiile sale să poată fi surprinse „în direct”, a spus actorul. Dar creatorul și regizorul documentarului, Darren Aronofsky, a văzut rezultatul înainte și preferă să vorbească în privat.
„Mi-au făcut toate analizele de sânge și o grămadă de teste, iar planul era să-mi spună în timp ce mă filmează toate rezultatele, apoi să vorbesc despre cum poți îmbunătăți asta”, a explicat Hemsworth pentru Vanity Fair.
Actorul a adăugat că își va respecta promisiunea de a promova două filme în viitorul apropiat înainte de a se stabili în Australia alături de partenerul său și de cei trei copii.
Citește și: Sfaturi pentru un somn liniştit: Ce greşeală trebuie să eviţi pentru a te odihni cum trebuie?
"Nu e ca şi cum mi-aş da demisia", a declarat actorul pentru Vanity Fair, adăugând, însă, că vestea "a declanşat ceva în mine şi m-a făcut să vreau să fac o pauză.
„Totul este despre gestionarea somnului, managementul stresului, nutriție, mișcare, fitness. Toate sunt aceleași instrumente care trebuie aplicate într-un mod consecvent”, a mai explicat actorul.
„Nu mi-am dat demisia sau ceva”, a spus Hemsworth.